NEWS

ANAF atrage atenția românilor! Țeapă uriașă prin care se fură datele utilizatorilor

ANAF atrage atenția românilor Țeapă uriașă prin care se fură datele utilizatorilor
Sursa foto: digi24.ro / stirileprotv.ro

ANAF a lansat recent un avertisment la nivel național după ce s-a descoperit că un site fraudulos care copiază site-ul oficial al Fiscului din România, fură datele românilor într-un mod ilegal.

ANAF atrage atenția românilor! Țeapă uriașă prin care se fură datele utilizatorilor

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) atrage atenţia contribuabililor asupra apariţiei unui site fraudulos, cu o interfaţă similară celei oficiale, care are ca scop colectarea ilegală de date personale ale utilizatorilor:

”Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) atrage atenţia contribuabililor asupra apariţiei unui site fraudulos, cu o interfaţă similară celei oficiale, care are ca scop colectarea ilegală de date personale ale utilizatorilor”, anunţă ANAF.

Avertismentul ANAF
sursa foto: ANAF.ro

Site-ul identificat, https://anaf-ro.web.app/public/index.html, care foloseşte denumiri şi elemente grafice asemănătoare cu cele de pe portalul oficial al ANAF, nu aparţine instituţiei şi reprezintă o tentativă de înşelăciune informatică.

ANAF precizează că pagina oficială este accesibilă exclusiv la adresa: www.anaf.ro.

”Orice altă variantă de adresă, în special cele care conţin terminaţii atipice (.net, .info, .com.ro etc.) sau solicită completarea de formulare neobişnuite reprezintă potenţiale capcane. Vă rugăm să NU furnizaţi date cu caracter personal, bancar sau fiscal în formulare apărute pe astfel de site-uri. În cazul în care aţi accesat accidental o astfel de platformă sau aţi oferit informaţii sensibile, vă recomandăm să contactaţi de urgenţă autorităţile competente şi, dacă este cazul, instituţia bancară”, menţionează ANAF.

ANAF colaborează cu autorităţile din domeniul securităţii cibernetice pentru blocarea siteurilor maliţioase şi identificarea persoanelor responsabile, mai spun reprezentanţii ANAF.

claudiu.popa@mediaflux.ro - Claudiu Popa este jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Cochetează cu presa încă din liceu, când a scris la ziarele Informația Prahovei sau Actualitatea Prahoveană. ... vezi toate articolele