După ce i-a confiscat casa din Sibiu, ANAF îl dă în judecată pe Klaus Iohannis pentru a recupera în instanță suma încasată ilegal din chirii. Șeful Fiscului a dezvăluit că nu există indicii că familia fostului președinte dorește să achite sumele datorate.
Adrian Nica, şeful ANAF a anunțat că statul „va solicita suplimentar de plata sumei” pe care soţii Iohannis o datorează „şi măsuri asiguratorii asupra bunurilor în vederea recuperării prejudiciului”. Fiscul se va adresa instanței pentru a recupera banii datorați de fostul președinte.
Între ANAF şi cei doi soţi au existat corespondenţe pe două paliere. O dată în ceea ce priveşte predarea imobilului, unde aceştia au menţionat prin avocat că nu deţin cheia şi că, prin urmare, nu se pot prezenta la predarea imobilului.
Pe celălalt palier, aceştia au solicitat explicaţii privind modul de calcul al sumelor datorate. ANAF a oferit aceste explicaţii. Până la prezenta dată, nu avem indicii că cei doi soţi doresc să achite sumele datorate.
ANAF va proceda la inițierea acţiunii în instanţă faţă de cei doi soţi şi va solicita suplimentar de plata sumei şi măsuri asiguratorii asupra bunurilor în vederea recuperării prejudiciului datorat, a declarat Adrian Nica la Antena3.
Fostul președinte Klaus Iohannis fusese notificat de ANAF să dea înapoi banii pe casa din Sibiu. Imobilul a fost pierdut în instanță definitiv de soții Iohannis după ce judecătorii au stabilit că procedura a fost făcută cu acte false. Timp de 17 ani, soții Iohannis au închiriat această casă unei bănci comerciale.
După confiscarea casei, soții Iohannis trebuie să returneze statului aproape 1 milion de euro. Suma reprezintă venituri din chiriii care nu li se cuveneau, la care se adaugă penalități și dobânzi.
Potrivit unor surse, la jumătatea lunii august, familia Iohannis a primit o notificare prin care era informată că datorează 4,7 milioane de lei (circa 929.000 de euro).
Suma reprezintă veniturile din chirii obținute pentru jumătatea de spațiu comercial retrocedat, între anii 2001 și 2015, și recuperat ulterior de stat.