ANAF va începe în luna aprilie să efectueze controale la persoanele fizice care au vândut produse online și au avut încasări ramburs.
Procedura ANAF prin care se vor face controale la persoanele fizice care au vândut produse online este aproape finalizată, acestea urmând să fie demarate cât mai curând, conform unui anunț al lui Teodor Alexandru Georgescu – director general Antifraudă în cadrul instituției.
Conform stiripesurse.ro, controalele vor porni în urma obligației curierilor de a transmite date privind plata cu numerar, iar în această privință ANAF are aproape finalizată o aplicație prin care pot fi identificate mult mai ușor persoanele cu criterii de risc în acest domeniu al comerțului online.
„În lipsa acestei aplicații care să ruleze toți indicatorii de risc asupra bazei de date, acest lucru se face din prima lună de depunere a declarațiilor (de către curieri n.r.) prin rularea fiecărui indicator de risc asupra bazei de date”, a spus, conform sursei citate, Teodor Alexandru Georgescu.
O acțiune de control va fi demarată luna asta, afirmă reprezentantul ANAF.
„Am identificat de la un singur curier 22.000 de persoane fizice care au încasat bani ramburs în cont colector de aproximativ 1,8 miliarde lei și nu au depus nicio declarație fiscală pentru acei bani”, a mai afirmat el.
Potrivit acestuia, nu toate persoanele vor fi controlate însă.
„Nu vom lua în considerare persoane care au vândut pe OLX bicicleta copilului. Ne îndreptăm către persoanele care fac activitate comercială”, a precizat reprezentantul ANAF.
Potrivit acestuia, pentru persoanele cu venituri de peste 500.000 lei, în primă fază, va fi inițiată verificarea documentară, adică un control care se face de la sediul ANAF, urmând ca la finalul controlului să se emită decizie de impunere.
„Celelalte persoane cu sume sub 500.000 lei vor primi acasă o notificare din partea ANAF de conformare. Dacă nu se vor conforma vor urma controale”, a precizat el.
Firmele de curierat transmit date privind plățile rambrus către ANAF prin Declarația 395, iar în primele 3 luni actele arată că s-au primit 17 milioane de transporturi cu ramburs.
„Ca volum, undeva peste 5 miliarde lei. Suntem în crearea unei baze de date complete. Am primit de la principalele firme de curierar declarații, respectiv 23 de firme. Suntem departe de a avea o imagine completă a fenomenului. Toate firmele de curierat vor trebui să depună această declarație, fie că fac sau nu operațiuni cu ramburs”, a mai spus reprezentantul ANAF.