Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) anunță că o nouă categorie de persoane fizice sunt vizate de controale atunci când vine vorba de venituri impozabile. Mai mult, de anul viitor apare și un nou model pentru declarația unică Formuar 212.
Recent, fiscul a publicat pe site-ul instituţiei “ Broşura privind tratamentul fiscal al veniturilor realizate de persoanele fizice din tranzacţionarea jetoanelor nefungibile (NFT, după termenul englezesc nonfungible token)”, care aduce clarificări despre tratamentul fiscal al veniturilor realizate de persoanele fizice din vânzarea NFT-urilor.
Vezi aici broșura pentru NFT-uri
Veniturile obţinute de persoanele fizice din tranzacţionarea jetoanelor nefungibile (NFT, după termenul englezesc non-fungible token) reprezintă venituri impozabile.
Veniturile impozabile cuprind atât veniturile în numerar (care presupun o remuneraţie financiară), cât şi cele în natură (spre ex. produse, servicii, călătorii etc.) .
Pentru informaţii suplimentare, ANAF recomandă consultarea următoarelor surse:
– pe portalul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală www.anaf.ro;
– la numărul de telefon: 031.403.91.60;
– la structurile de asistenţă pentru contribuabili din cadrul organelor fiscale teritoriale.
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat recent, pe 3 decembrie, în transparență decizională noul model al Declarației Unice (Formular 212), care va trebui completat și depus în 2025.
Documentul este adresat persoanelor fizice care au obținut venituri în 2024 din diverse surse, cum ar fi chirii, investiții, tranzacții cu criptomonede, activități independente și nu numai
Declarația Unică pentru anul fiscal 2024 trebuie depusă până la 25 mai 2025, dată limită pentru declararea veniturilor realizate, definitivarea impozitului anual pe venit și stabilirea contribuțiilor sociale.
Conform proiectului de ordin al ANAF, noul model al Declarației Unice aduce numeroase schimbări semnificative, care vizează simplificarea procedurilor, eliminarea unor obligații fiscale și clarificarea regimului veniturilor din diverse surse.
Proiectul de ordin al ANAF este în transparență decizională, iar contribuabilii, experții contabili și alte părți interesate pot transmite propuneri și observații. Forma finală a modelului Formularului 212 va fi aprobată și publicată înainte de începutul perioadei de declarare pentru 2025.