Vești bune la nivel național, după ce o lege importantă care modifică practicile ANAF ajunge în Camera Deputaților pentru votul final. Astfel, cei cu datorii la Fisc au motive de bucurie după ce un proiect legislativ vrea să sancționeze Agenția Națională de Administrare Fiscală și să-i impună noi responsabilități. Astfel, modificările vizează impunerea de penalități și majorări de întârziere la sumele nerambursate la timp de către aceștia.
Noul proiect legislativ a fost inițiat de PSD și adoptat de Senat și își propune să responsabilizeze ANAF când vine vorba despre banii românilor. Instituția nu va mai putea amâna ridicarea popririlor pe sumele indisponibilizate și nici nu va putea bloca conturile contribuabililor în mod nejustificat. În plus, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, autoritatea va datora contribuabilului penalități și majorări de întârziere, din ziua imediat următoare expirării termenelor legale de restituire, până la data stingerii obligației datorate, scrie România TV.
”Nimic nu justifică de ce actuala reglementare prevede penalităţi de întârziere, precum şi majorări de întârziere doar în sarcina debitorului – contribuabil/plătitor, iar nu şi în sarcina debitorului – organ fiscal, ambii fiind în aceeaşi situaţie juridică: debitori într-un raport de drept fiscal, aceleaşi reguli care se impun contribuabilului/plătitorului, trebuie să fie aplicate si organului fiscal”, arată PSD.
Proiectul a fost adoptat de Senat și urmează să ajungă la Camera Deputaților pentru votul final. În afară de modificările precizate mai sus, în document se prevede că cererile depuse de contribuabili/plătitori la organul fiscal se soluționează în termen de cinci zile lucrătoare de la data înregistrării cererii. Penalităţile de întârziere se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii obligaţiei, inclusiv. Nivelul penalităţii de întârziere este de 0,01% pentru fiecare zi de întârziere sși se suportă din acelaşi buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de contribuabil/plătitor.
Nivelul majorării ce ar urma să fie plătit de ANAF este de 1% din cuantumul sumelor nerestituite sau nerambursate, ce se calculează cu ziua imediat următoare expirării termenului legal.
”Au existat mai multe situaţii în care contribuabililor – persoane fizice- le-au fost blocate toate conturile bancare şi indisponibilizate toate sumele, din aceste conturi, pentru obligaţii fiscale cu o valoare derizorie (cu titlu exemplificativ, pentru 100 lei, au fost indisponibilizate sume băneşti de zeci sau sute de mii lei, iar contribuabilii au fost puşi în situaţia de a nu a avea posibilitatea să-şi utilizeze cârdurile bancare pentru diverse plăţi curente, inclusiv atunci când erau plecaţi din ţară”, arată inițiatorii proiectului.