ANAF pierde procese pe bandă rulantă. Numai anul trecut au fost contestații de aproape 10 miliarde de lei, iar una din trei a avut câștig de cauză în instanță.
Anul trecut, 30% din contestațiile împotriva deciziilor ANAF și Autoritatea vamală au fost câștigate în instanță. Valoarea totală s-a ridicat la aproximativ 600 milioane de lei.
De vină ar fi legislația complicată, care mai mult îi încurcă pe inspectorii fiscali, spun reprezentanții mediului de afaceri, potrivit Digi24.
”Să câștigi împotriva ANAF trebuie să ai un caz foarte clar. Adică ANAF să fi făcut o greșeală semnificativă de interpretare a legii, a cifrelor. Pentru că în instanță se întâmplă de multe ori ca ANAF să câștige inclusiv prin neprezentare. Senzația este că instanțele sunt foarte critice cu contribuabilul. Deci, 25% este un proces bun. Dincolo de hibele din legislație, ne lipsește si digitalizarea. spune Gabriel Biriș, avocat specializat în fiscalitate.
Există o problemă atât pe codul fiscal și pe reglementările care lasă o portiță de interpretare subiectivă, și avem o problemă de calificare și expertiză a oamenilor din ANAF.
Putem rezolva reducerea gradului de procese câștigate, pe lângă pregătirea oamenilor, și prin digitalizare. Avem E-factura, autoritățile fiscale pot identifica automat digital zonele de risc.
Încă de anul trecut, Guvernul a impus celor două instituții financiare să iasă mai mult din birouri și să colecteze mai bine. Așa se face că în luna ianuarie ANAF a colectat 37 de miliarde de lei, iar în februarie 30 de miliarde de lei.