NEWS

ANAR anunță când s-ar putea încheia criza energetică din România. Debitul Dunării urmează să crească

ANAR anunță când s-ar putea încheia criza energetică din România. Debitul Dunării urmează să crească
Debitul Dunării

ANAR anunță data de la care criza energetică din România ar putea să se încheie. Debitul Dunării urmează să crească, spun specialiștii, care au calculat și data de la care acest lucru se va întâmpla.

Ce arată estimările oficiale

Debitul Dunării la intrarea în România, în secţiunea Baziaş, se va menţine staţionar la valoarea de 1.400 m³/s până pe 17 august, informează luni Administraţia Naţională „Apele Române” (ANAR).

Potrivit ANAR, există posibilitatea ca după perioada 24–26 august să se înregistreze creşteri mai semnificative ale debitelor Dunării la intrarea în ţară. Aceste creşteri ar putea conduce la ieşirea din actuala zonă critică, marcată de debite minime istorice.

De asemenea, ANAR precizează că impactul schimbărilor climatice asupra regimului hidrologic al Dunării în secţiunea Baziaş se va manifesta prin reducerea debitelor medii anuale şi prin creşterea frecvenţei şi duratei perioadelor cu debite mai mici de 2.500–2.000 m³/s.

Debitul Dunării la intrarea în ţară, în secţiunea Baziaş, se va menţine staţionar, la valoarea de 1.400 m³/s, până la data de 17 august. Acesta se situează semnificativ sub media multianuală a lunii august, de 3.900 m³/s. În aval de Porţile de Fier, debitele vor fi relativ staţionare, cu excepţia primei părţi a intervalului, când se vor afla în uşoară scădere pe sectorul Turnu Măgurele–Tulcea”, transmite ANAR.

Instituţia precizează că estimările prognostice pentru secţiunea Cernavodă au caracter orientativ, având în vedere impactul potenţial al intervenţiilor aflate în desfăşurare în zona de confluenţă a Dunării cu braţul Bala.

„Aceste lucrări pot determina o reducere semnificativă a scăderii nivelurilor în secţiunea menţionată”, notează ANAR.

Creșteri ale debitului Dunării la Budapesta

De asemenea, conform aceleiaşi surse, precipitaţiile înregistrate în ultima perioadă în bazinul superior al Dunării au condus la creşterea debitelor în această zonă, mai ales în amonte de Budapesta. Cu toate acestea, estimările actuale, realizate pe baza celor mai recente informaţii şi prognoze hidrologice transmise de Centrele de Prognoză Hidrologică din Ungaria şi Serbia, indică pentru următoarele şapte zile menţinerea unui regim relativ staţionar al debitelor Dunării la intrarea în ţară, în secţiunea Baziaş, în jurul valorii actuale de 1.400 m³/s.

Creşterea produsă în bazinul superior nu se va resimţi şi la intrarea în România, din cauza scăderii înregistrate în ultimele zile de debitele din bazinul hidrografic al râului Sava. Acesta reprezintă principalul afluent din bazinul mijlociu al Dunării din perspectiva aportului de debit, explică specialiştii de la ”Apele Române”.

E nevoie de mai multe zile de ploi ca Dunărea să crească

Pentru o îmbunătăţire semnificativă şi stabilă a regimului hidrologic al Dunării la intrarea în ţară sunt necesare cel puţin câteva episoade de precipitaţii importante cantitativ, cu o durată de două-trei zile şi extinse pe suprafeţe mari. Acestea ar trebui să se producă nu doar în bazinul superior al Dunării, ci şi în bazinul mijlociu, în special în bazinul hidrografic al râului Sava.

Pe baza prognozelor sub-sezoniere actuale, există posibilitatea înregistrării unor creşteri mai importante ale debitelor Dunării la intrarea în ţară după perioada 24–26 august 2026. Aceste creşteri ar putea determina ieşirea din actuala zonă critică, marcată de debite minime istorice. Conform studiilor şi analizelor realizate în cadrul Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, impactul schimbărilor climatice asupra regimului hidrologic al Dunării la intrarea în ţară, în secţiunea Baziaş, va consta în principal în reducerea debitelor medii anuale şi în creşterea frecvenţei şi duratei perioadelor cu debite mai mici de 2.500–2.000 m³/s”, precizează ANAR.

Instituţia subliniazpă însă că estimările privind impactul potenţial al schimbărilor climatice asupra regimului hidrologic al Dunării prezintă un grad ridicat de incertitudine, în special în ceea ce priveşte efectele asupra valorilor minime extreme.

toma@mediaflux.ro Toma Enescu are o pasiune pentru presă, literatură și politică. Îi place să fie informat și este mereu la curent cu ce se întâmplă în ... vezi toate articolele