Anca Serea recunoaște că este mai mult decât fericită cu ce a primit de la viață. Are familia pe care și-a dorit-o, cu moștenitori mulți, 6 la număr până în acest moment și cu gândul la al șaptelea copil, dacă ar fi să se bazeze pe planurile pe care le are soțul ei, Adi Sînă.
Desigur, pentru că într-o oarecare măsură atunci când te gândești la Anca Serea automat te gândești la familia numeroasă și la anunțul că așteaptă al șaptelea copil. Au existat momente când excludea categoric acest lucru, dar și situații în care recunoaște cu zâmbetul pe buze că încă o „barză” în familia lor nu ar fi exclusă. Mai mult decât atât, superba brunetă recunoaște faptul că cel cu adevărat decis să-și mărească familia este soțul ei, Adi Sînă, care are acțiunile îndreptate în această direcție.
„Să știi că m-am gândit la al 7-lea copil. Lui Adi i-ar plăcea mult, este foarte hotărât și are toate planurile și acțiunile îndreptate în această direcția!”, a declarat bruneta în cadrul podcastului realizat de Oana Andoni.
Anca Serea și Adrian Sînă au împreună 4 copii – Noah, Ava, Moise, Leah – , iar din relația cu afaceristul Filip Poplingher, vedeta mai are 2 copii – Sarah și David. Desigur că o astfel de echipă nu poate fi strunită de un singur om, de aceea bruneta și-a luat ajutoare. Pe lângă mama ei, există o bonă filipineză care stă la dispoziția familiei și chiar și așa deseori se declanșează haosul.

„Moise e cel mai năzbâtios. Nu stă locului o clipă, întoarce casa cu fundul în sus. În rest, ceilalți sunt cuminței, mai ales fetele. Eu și Adi ne dorim să fim sănătoși că așa le facem pe toate. Alergăm toată ziua încolo și-ncoace. Mă bucur că am reușit să ne mutăm în casa nouă. A fost un haos total, pentru că am reamenajat, practic, tot.
Fiecare copil are camera lui. E greu cu curățenia, dar mă mai ajută și bona, mă ajută și mama. E greu cu un copil, dar barem cu șase. Uneori, nu fac față nici cu bona! E haos! Se întâmplă uneori să-i găsesc și nemâncați, dar ne organizăm imediat.
Am momente când obosesc, pur și simplu! Eu sunt o persoană foarte bine organizată. Dimineața mă trezesc, strâng pijamalele, fac paturile, deschid geamurile, mai scutur, fac o ordine aparentă, așa. Aspirăm o dată pe săptămână, nu lăsăm dezordine în urmă. Recunosc că băieții sunt cei mai dezorganizați”, a povești Anca Serea, pentru Click!.