NEWS

Anchetă extinsă la Spitalul Sf. Pantelimon din București! Sunt vizate infracțiuni de omor. Au fost audiate trei persoane | UPDATE

Anchetă extinsă la Spitalul Sf. Pantelimon din București Sunt vizate infracțiuni de omor. Au fost audiate trei persoane | UPDATE
sursa foto. Spitalul Sf. Pntelimon

Anchetă la Spitalul Sf. Pantelimon. Poliţiştii Serviciului Omoruri din cadrul Poliţiei Capitalei au început, vineri, audierile în cazul celor 20 de pacienți care ar fi murit la secția ATI a Spitalul Sf. Pantelimon, din cauza dozei prea mici de medicamente administrate.

UPDATE: Urmărire penală privind infracțiunea de omor

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti anunţă, vineri, că procurorii au început urmărirea penală cu privire la infracţiunea de omor în urma deceselor înregistrate în Spitalul ”Sfântul Pantelimon”.

Trei angajaţi ai unităţii sanitare au fost audiaţi în dosarul care vizează decesele a 17 pacienţi internaţi la Secţia de Anestezie-Terapie Intensivă a spitalului, decese înregistrate în decurs de patru zile. De asemenea, în spital a fost făcută o cercetare la faţa locului şi s-au cerut documente.

”În data de 11 aprilie 2024, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi poliţişti din cadrul D.G.P.M.B. – Serviciul Omoruri s-au deplasat la Secţia A.T.I. şi au efectuat o cercetare la faţa locului, solicitând totodată predarea mai multor înscrisuri relevante, care din cauza volumului nu au putut fi predate pe loc. În cursul zilei de 12 aprilie 2024 au fost audiaţi trei martori – angajaţi ai spitalului, fiind totodată obţinute documentele medicale referitoare la toţi pacienţii decedaţi în cadrul Secţiei A.T.I. în perioada 4-7 aprilie 2024 (17 pacienţi), precum şi alte înscrisuri”, se arată într-un comunicat dat publicităţii de Parchet.

Procurorii precizează că în perioada următoare vor fi examinate documentele obţinute şi vor fi audiaţi alţi martori.

Anchetă la Spitalul Sf. Pantelimon

S-au născut întrebări precum cum a fost posibil ca șapte pacienți să moară la acceași oră, întrebări care necesită un răspus urgent.

Managerul spitalului a fost informat, joi, în scris, de către directorul de îngrijiri că există informaţii provenite de la un asistent medical că în perioada 4-7 aprilie în cadrul secţiei ATI ar fi decedat 20 de pacienţi printr-o administrare incorectă a unui medicament, transmite Ministerul Sănătăţii într-un comunicat, potrivit Agerpres.

O comisie formată din medici va investiga aspectele sesizate

Conducerea Spitalului Sf. Pantelimon a alcătuit o comisie formată din medici din alte secţii care să verifice aspectele sesizate, se menţiona în comunicat.

În plus, Corpul de Control al Ministrului Sănătăţii se va implica în verificarea acestor acuzaţii „grave” legate de siguranţa pacienţilor.

„Fiind vorba de o activitate profesională medicală, s-a solicitat sprijinul Colegiului Medicilor din Municipiul Bucureşti, iar concluziile, dacă se impune, vor fi înaintate şi altor instituţii abilitate”, a declarst sursa citată.

Şi Colegiul Medicilor din Municipiul Bucureşti (CMMB) s-a autosesizat şi a demarat o cercetare coordonată de Departamentul de Jurisdicţie Profesională cu privire la situaţia semnalată la spital.

Rafila în vizită la Spitalul ”Morții”

sursa foto: Arhiva

În vizită la acest spital, vineri, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că va discuta cu echipa de control şi cu managementul Spitalului despre activitatea din Secţia de Terapie Intensivă.

„Vreau să ştiu exact cum se desfăşoară activitatea în această secţie de terapie intensivă şi dacă sunt elemente care pot să pună sub îndoială calitatea actului medical”, a declarat Alexandru Rafila, vineri, cu prilejul participării sale la o conferinţă de presă pe teme medicale.

Ministrul a menţionat că la vizită participă şi preşedintele Colegiului Medicilor din Municipiul Bucureşti, Cătălina Poiană.

Mihnea Tălău. Redactor la MediaFlux. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în decursul ... vezi toate articolele