Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au început, sâmbătă, mai multe controale, la nivel naţional, la centre rezidenţiale pentru vârstnici, persoane cu dizabilităţi şi centrele sociale, o situaţie specială fiind întâlnită la un centru de îngrijire din Voluntari, unde echipelor de control le-a fost refuzat accesul şi au fost nevoite să sune la 112.
„Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) desfăşoară, în prezent, o serie de acţiuni de control la nivel naţional pentru a verifica respectarea reglementărilor legale privind protecţia consumatorilor în centrele rezidenţiale destinate persoanelor vârstnice, persoanelor cu dizabilităţi, precum şi minori şi centrele sociale”, au anunţat, sâmbătă, reprezentanţii ANPC.
Ei au precizat că peste 300 de comisari fac verificări în toate cele 41 de judeţe şi în Bucureşti pentru a se asigura că instituţiile care oferă servicii de îngrijire respectă normele legale privind siguranţa şi bunăstarea beneficiarilor.
”O situaţie specială a fost înregistrată la un centru de îngrijire din strada Becheanului 65 bis, Voluntari, Ilfov, care găzduieşte persoane vârstnice. În cadrul verificărilor, s-a constatat refuzul accesului în centru, iar autorităţile au fost nevoite să apeleze la serviciul 112 pentru a solicita sprijin în vederea verificării condiţiilor în care sunt îngrijiţi cei cazaţi”, a mai precizat sursa citată.
Reprezentanţii ANPC au adăugat că acţiunea este coordonată de către preşedintele Cristian Popescu Piedone, care a luat legătura cu secretarul de stat Bogdan Despescu din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, care a acordat tot sprijinul necesar pentru buna desfăşurare a acţiunilor de control, colaborând eficient cu Prefecturile pentru o coordonare adecvată la nivel local.
Vineri, comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au controlat 178 de restaurante la nivel naţional, într-unele fiind găsite produse expirate, echipamente în bucătărie cu depuneri de grăsimi arse şi resturi alimentare, ustensile neprofesionale, spaţii frigorifice cu depuneri masive de gheaţă, tăvi de cuptor deformate. Ca urmare, echipele de control au închis 28 de restaurante şi au dat amenzi de peste 1,2 milioane de lei.
Reprezentanţii ANPC au anunţat, vineri, că au fost declanşate controale privind respectarea prevederilor legale în domeniul protecţiei consumatorilor la restaurante.
În cadrul acţiunii, au fost verificaţi 178 de operatori economici la nivel naţional, iar abateri au fost identificate la 142 dintre aceştia. În urma constatării neregulilor, au fost aplicate 176 de amenzi contravenţionale, în valoare totală de 1.269.500 de lei. De asemenea, la 28 de operatori economici a fost oprită temporar activitatea până la remedierea deficienţelor. Totodată, au fost retrase de la comercializare peste două tone de produse neconforme.