NEWS

ANPC, amenzi de 3,5 milioane de lei după controale la peste 1.400 de operatori economici. Ce nereguli grave s-au descoperit

Controale ANPC la 1.400 de operatori economici

Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au recent amenzi de peste 3,5 milioane de lei în urma controalelor făcute, în ultima săptămână, la peste 1.400 de operatori economici din toată România.

Printre neregulile constatate se numără nerespectarea condiţiilor de depozitare, produse alimentare fără elemente de caracterizare şi identificare, diferenţe între preţul de la raft şi cel înscris pe bonul fiscal.

Reprezentanţii ANPC au anunţat, joi, că au desfăşurat, în perioada 27-30 aprilie 2026, mai multe acţiuni de control la nivel naţional, fiind verificaţi peste 1.400 de operatori economici, incluzând case de amanet, comercianţi de jucării, precum şi operatori care îşi desfăşoară activitatea în mediul rural.

Aproape 800 de amenzi contravenționale

În urma verificărilor efectuate, comisarii ANPC au dat 748 de amenzi contravenţionale, în valoare de peste 3,5 milioane de lei, şi au oprit definitiv de la comercializare produse neconforme în valoare de aproape 900.000 de lei.

De asemenea, a fost oprită prestarea serviciilor până la remedierea deficienţelor pentru zece operatori economici.

Principalele neconformităţi constatate au fost: întreţinerea necorespunzătoare a blocului alimentar, nerespectarea condiţiilor/temperaturilor de depozitare recomandate de producător pentru produsele alimentare, produse de origine vegetală depreciate, fără menţionarea ţării de origine, precum şi a categoriei de calitate, comercializarea de ouă cu depuneri aderente de impurităţi şi urme biologice, comercializarea produselor alimentare fără elemente de identificare şi caracterizare, prezenţa acumulărilor de gheaţă în ambalajul produselor congelate.

Alte nereguli au fost comercializarea cafelei fără elemente de identificare şi caracterizare, în ambalaje neetanşe, fără menţiuni privind originea şi cantitatea netă, utilizarea echipamentelor/ustensilelor cu grad ridicat de uzură, cu acumulări de rugină, impurităţi şi urme de arsură, diferenţe între preţul afişat pe eticheta de raft şi cel înscris pe bonul fiscal, produse cu termen de valabilitate depăşit, neindicarea compoziţiei materialelor din care sunt fabricate jucăriile, contracte incomplete, clauze contractuale abuzive şi practici comerciale înşelătoare.

claudiu.popa@mediaflux.ro - Claudiu Popa este jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Cochetează cu presa încă din liceu, când a scris la ziarele Informația Prahovei sau Actualitatea Prahoveană. ... vezi toate articolele