NEWS

ANSVSA suspendă activitatea la două hipermarketuri din Capitală. Au fost descoperite ”nereguli alimentare”

ANSVSA suspendă activitatea la două hipermarketuri din Capitală. Au fost descoperite nereguli alimentare
sursa foto: ANSVSA
ANSVSA suspendă activitatea la două hipermarketuri din Capitală. Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a desfășurat în acest weekend noi acțiuni de control în cadrul campaniei naționale dedicate siguranței alimentare.

ANSVSA suspendă activitatea la două hipermarketuri din Capitală

Potrivit ANSVSA, inspectorii au verificat sâmbătă 10 hypermarketuri și patru supermarketuri din Capitală. La final au fost aplicate 28 de sancțiuni în valoare totală de 377.000 de lei. Două hipermarketuri au primit ”Ordonanțe de Suspendare a Activității -OSA” și au fost confiscate 319 kg de produse alimentare (pește, carne, lactate).

În urma controalelor au fost descoperite numeroase nereguli

Printre principalele nereguli identificate sunt ”neîntreținerea spațiilor, utilajelor, ustensilelor, nerespectarea normelor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor privind condițiile de depozitare a produselor alimentare, încălcarea normelor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor privind demonstrarea trasabilității produselor și neasigurarea sau întreruperea lanțului frigorific, în cazul produselor refrigerate sau congelate”.

De asemenea, au fost identificate ”neîntreținerea în condiții de igienă și în stare de funcționare a spațiilor și instalațiilor frigorifice, neexecutarea acțiunilor de dezinfecție, dezinsecție și deratizare necesare, precum și efectuarea acestora în mod ineficient, manipularea produselor alimentare cu încălcarea normelor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor și gestionarea necorespunzătoare a subproduselor necomestibile nedestinate consumului uman (produse cu termen de valabilitate depășit, produse deteriorate și alte produse retrase de la comercializare).”

Totodată, ”au fost prelevate 17 teste de sanitație pentru determinarea eficienței igienizării suprafețelor de lucru, recoltate 5 probe de preparate/produse alimentare pentru determinare de specie, în vederea combaterii eventualelor fraude alimentare.

Toate probele recoltate au fost direcționate către rețeaua proprie de laboratoare sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor, au precizat reprezentanții ANSVSA, potrivit Mediafax.

Mihnea Tălău. Redactor la MediaFlux. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în decursul ... vezi toate articolele