BUSINESS

Anul 2026 aduce vremuri dificile pentru români. Economiștii avertizează ce se va întâmpla după creșterea euro

Anul 2026 aduce vremuri dificile pentru români. Economiștii avertizează ce se va întâmpla după creșterea euro
Bancnote euro Foto: pexels.com

Românii sunt sfătuiți să își facă rezerve financiare, deoarece anul 2026 nu ar putea aduce vești bune din cauza creșterii euro. Economiștii trag un semnal de alarmă cu privire la perioadele următoare.

O nouă creștere euro va aduce probleme pentru români

Președintele CFA România, Adrian Codîrlașu, a vorbit despre riscurile economice majore cu care ne vom confrunta anul viitor.

”Odată ce a trecut de nivelul de 5 lei pentru un euro, cred că Banca Centrală a reluat politica de ușoară depreciere controlată a leului, cu 10-15 bani, astfel încât să fie similar cu diferențialul de inflație dintre România și Zona Euro, astfel încât cursul real să rămână constant.

Astfel, are un efect neutru asupra deficitului de cont curent, pe partea de echilibrare, la un moment dat, a balanței comerciale. În același timp, e o depreciere care se duce în prețuri, dar administrabile. Acesta este scenariul de bază, cu o ușoară depreciere nominală, dar în termeni reali va rămâne o apreciere”, a explicat Adrian Codîrlașu, potrivit ziziare.com.

Tot în acest context, președintele CFA România a mai explicat că o retrogradare a ratingului suveran ar putea însemna o depreciere puternică a leului.

”Atunci deprecierea ar fi puternică. (…) Urmează fim evaluați de fiecare dintre cele trei agenții de rating de două ori pe an, deci vom avea încontinuu rapoarte de evaluare. Cred că vom vorbi de acest risc de retrogradare cel puțin următorii trei ani. Noi știm ce trebuie să facem, știm care e calea de urmat, dar trebuie să o și urmăm ca să nu fim retrogradați.”, a spus Codîrșiu pentru sursa citată.

Președintele CFA România spune ce trebuie să facem pentru a face față dificultăților economice cu care ne vom confrunta anul viitor.

Inflația, veșnicul dușman al românilor

”Avem inflație mare și, în general, inflația se duce în dobânzi. Salariile nu vor mai crește cum a crescut până acum și deja avem o inflație dublă față de creșterea salariului, deci pierderea de putere de cumpărare este undeva la 5%. Se va pierde putere de cumpărare și anul viitor. Așa reduc guvernele deficitele, reducând puterea de cumpărare prin taxe și prin inflație. Inflația ajută guvernul să reducă aceste deficite, astfel încât guvernul vrea inflație.

Trebuie să ne pregătim cu un mediu economic cu inflație ridicată. Nu va fi ușor în următorii doi-trei ani. Legat de ce poate face o familie, în general trebuie să ne pregătim înainte să se întâmple o asemenea situație. Trebuie să avem economii din timp.

În perioadele în care economia crește, atunci trebuie să ne facem niște rezerve și să avem economii pe să le folosim în momente cum sunt acest an sau anul viitor, cu o economie în scădere, când salariile își pierd din puterea de cumpărare. Și trebuie să știm că asemenea situații se întâmplă destul de des.

În ultimii cinci ani, am avut pandemie, apoi a început războiul, cu criza energetică, deci am avut trei episoade de turbulențe economice. E adevărat că pare o perioadă excepțională, dar într-un orizont de cinci ani, cel puțin o dată vom avea parte de așa ceva, prin urmare trebuie să ne pregătim atunci când economia e prietenoasă și putem să facem economii. În prezent, va trebuie să reducem din cheltuielile nenecesare, acolo unde putem”, a mai spus Adrian Codîrlașu

toma@mediaflux.ro Toma Enescu are o pasiune pentru presă, literatură și politică. Îi place să fie informat și este mereu la curent cu ce se întâmplă în ... vezi toate articolele