În urmă cu doar câteva ore, Ileana Badiu, una dintre cele mai importante persoane din viața designerului a anunțat ce se va întâmpla cu trupul neînsuflețit al lui Stephan Pelger.
Renumita femeie de afaceri a spus că la cererea familiei designerul va fi înmormântat în Germania, însă va fi organizată și o ceremonie comemorativă, organizată de prietenii apropiați ai lui Ștefan.
„Vestea morții iubitului nostru Steffi ne-a îndurerat profund și suntem copleșiți de valul de react din întreaga Românie și a lumei modei. De la o vârstă fragedă, dragul nostru Șteffi a fost un om iubitor, cald, creativ și plin de viață. În ciuda dificultăților întâmpinate pe parcursul vieții, el a avut o copilărie și o adolescent protejată și, grație hărniciei și a poftei sale neobosite de a munci, a devenit un creator de modă recunoscut și apreciat. În ciuda succeselor sale, a rămas mereu cu picioarele pe pâmânt și s-a dăruit familiei și prietenilor sãi.
Chiar dacă iubitul nostru Ștefan ne-a părăsit atât de devreme, creațiile sale minunate și personalitatea sa îubitoare și generoasă sunt moștenirea ce va păstra memoria sa vie. Vei fi în inimile noastre pentru totdeauna, dragul nostru Steffi.
O ceremonie comemorativă, organizată de prietenii apropiați ai lui Ștefan, va ave loc în București, după încheierea formalităților legale. Vom anunța în curând data și locul exact în care cei ce l-au iubit vor putea să-și rămas bun de la el. Înmormântarea urnei va avea loc în Germania, lângă Munchen, într-un cerc familial restrâns. Mulțumim tuturor pentru mile de mesaje primite pe diverse canale. Fiecare mesaj în parte ne alină și ne arată ce suflet minunat a fost Ștefan. De asemenea, rugăm mass-media să fie chibzuită și să pastreze discreția. München, 11 junie 2023. Familia Pelger.”, a spus Ileana Badiu prin intermediul unei postări pe Facebook.
În vârstă de 43 de ani, Stephan Pelger a fost găsit decedat în atelierul său din București. Poliția confirmă informația și spune că descoperirea a fost făcută de un vecin de-al designerului.
„Str.C-tin Chirițescu, secția 8 Poliție, Barbat, 43 ani, găsit spânzurat de către un vecin. S-a constatat decesul. Victima este persoană publică-designer de modă”, a fost anunțul autorităților.
În urmă cu doar câteva zile, Stephan Pelger mărturisea că suferă de insomnie cronică și că în fiecare zi lua nu mai puțin 40 de pastile, ca și tratament.
„Nu poți să dormi, nu poți să te odihnești. Se tratează cu medicamente. Ele se iau în crescendo, se începe din punctul acela din Franța, de atunci am început să iau pastile de somn de 5 ani. Pastilele sunt foarte toxice, iei una la început, apoi 2, 3, apoi 4 și începi să nu mai ai control asupra lor”, povestea Stephen Pelger la Xtra Night Show.