NEWS

Anunț pentru pensionarii care nu au primit decizia de recalculare a pensiei prin poștă. Ce au de făcut

Anunț pentru pensionarii care nu au primit decizia de recalculare a pensiei prin poștă. Ce au de făcut
Sursa foto: informatiadeseverin.eu

Un anunț important a fost făcut recent de Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, pentru pensionarii care nu sunt acasă când le aduce poștașul plicul cu decizia de recalculare a pensiei pot intra în posesia deciziei.

Anunț pentru pensionarii care nu au primit decizia de recalculare a pensiei prin poștă. Ce au de făcut

Casa Națională de Pensii se pregătește de distribuirea noilor decizii de recalculare a pensiilor. Daniel Baciu, președintele Casei Naționale de Pensii, a menționat că plicurile cu deciziile vor fi trimise cu Poșta Română.

Sunt aproape 5 milioane de pensionari care vor primi aceste decizii.

Daniel Baciu spune că pensionarii trebuie să fie acasă când vine poștașul, însă, în cazul în care un pensionar nu este acasă când vine poștașul, plicul cu decizia sa va rămâne o perioadă de câteva zile la oficiul poștal la care este arondat, iar apoi, dacă pensionarul tot nu merge să-l ridice, va putea fi preluat de la sediul casei județene de pensii, potrivit digi24.ro.

Baciu a mai spus că unii români vor beneficia de creşteri ale pensiei şi cu până la 90%, de la 1 septembrie. Este vorba despre pensionarii care au muncit mult şi au un stagiu de cotizare de peste 40 de ani. De asemenea, peste trei milioane de pensionari primesc bani în plus din septembrie. după recalcularea pensiilor.

Sistemul de pensii publice din România este reglementat, începând din acest an, printr-o nouă lege, respectiv prin Legea 360/2023.  Pe 6 decembrie 2023, legea pensiilor, adoptată de Parlament în noiembrie și promulgată de președintele Klaus Iohannis, a fost publicată în Monitorul Oficial.

Ea se aplică începând din 1 ianuarie 2024. O parte din prevederi au intrat în vigoare de la începutul anului, iar cele mai multe vor fi din septembrie.

Anunțul lui Ciolacu

Premierul Ciolacu a anunţat în şedinţa Executivului de vineri că se pregăteşte în aceste zile procedura prin care pensionarii vor primi acasă plicurile cu decizia de recalculare a pensiei.

”Am văzut că se încearcă specularea de către anumite firme de arhivare a acestei conjuncturi privind recalcularea pensiilor. Au fixat un preţ maximal aranjat pentru copiile din arhivă de care au nevoie pensionarii. Aşa ceva este ilegal şi imoral şi cei responsabili trebuie sancţionaţi cu toată severitatea prevăzută de lege”, a arătat şeful Executivului.

[email protected] - Claudiu Popa este jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Cochetează cu presa încă din liceu, când a scris la ziarele Informația Prahovei sau Actualitatea Prahoveană. ... vezi toate articolele
Parteneri
Cine sunt românii ale căror pensii vor crește și cu 90%, de la 1 septembrie. Baciu: „Majorările vor fi spectaculoase”
Cine sunt românii ale căror pensii vor crește și cu 90%, de la 1 septembrie....
Cât de ieftine sunt, de fapt, casele în Spania. Mulți români și-au cumpărat deja locuințe cu piscină și etaj. Dai și de două ori mai puțin decât pe apartamentele din Militari, Veteranilor sau Berceni
Cât de ieftine sunt, de fapt, casele în Spania. Mulți români și-au cumpărat deja locuințe...
Ce a provocat
Ce a provocat "cea mai mare pană IT din istorie" şi cât va dura repararea...
Sfatul zilei pentru duminică, 21 iulie 2024. Lei, lăsați-vă duși de val
Sfatul zilei pentru duminică, 21 iulie 2024. Lei, lăsați-vă duși de val
Dana Nălbaru şi Dragoş Bucur, anunţ după aproape 20 de ani de căsnicie: Şterge poza!
Dana Nălbaru şi Dragoş Bucur, anunţ după aproape 20 de ani de căsnicie: Şterge poza!
Anunț important pentru toți românii din străinătate. Doar așa o să puteți lua pensia. Este obligatoriu să trimiteți acest act semestrial. Modelul oficial al documentului
Anunț important pentru toți românii din străinătate. Doar așa o să puteți lua pensia. Este...
Criză la nivel global provocată de o eroare de funcţionare a mii de sisteme Microsoft. Bănci, posturi TV, companii aeriene cad unele după altele şi au operaţiunile blocate. Cine este responsabil
Criză la nivel global provocată de o eroare de funcţionare a mii de sisteme Microsoft....
„Sunt unele luni în care nu îmi permit să am o relaţie. Şi nu câştig puţin”
„Sunt unele luni în care nu îmi permit să am o relaţie. Şi nu câştig...
Cele mai norocoase zodii în toamna 2024. Vor avea parte de mulți bani și iubire adevărată
Cele mai norocoase zodii în toamna 2024. Vor avea parte de mulți bani și iubire...
Vladimir Putin a ordonat retragerea. Umilință pentru Rusia: A însemnat o batjocură
Vladimir Putin a ordonat retragerea. Umilință pentru Rusia: A însemnat o batjocură
Cum scapi de cel mai urât miros. Soluția este ieftină și o ai în bucătărie
Cum scapi de cel mai urât miros. Soluția este ieftină și o ai în bucătărie
Avertismentul comandantului suprem al forţelor NATO din Europa: Chiar şi după războiul din Ucraina, Europa şi SUA vor avea probleme cu Rusia
Avertismentul comandantului suprem al forţelor NATO din Europa: Chiar şi după războiul din Ucraina, Europa...
Alexandru Rafila a dat lovitura. Averea ministrului Sănătăţii a explodat după ce companiile unde avea sute de mii de lei investiţi au făcut spectacol pe bursă
Alexandru Rafila a dat lovitura. Averea ministrului Sănătăţii a explodat după ce companiile unde avea...
ANAF scoate tunurile grele şi face controalele masive, după ce luna trecută a realizat aproape 6.000 de verificări. Cine sunt cei vizaţi de aceste controale?
ANAF scoate tunurile grele şi face controalele masive, după ce luna trecută a realizat aproape...
Armata obligatorie în România. Mesaj tranșant: Trebuie să ne apărăm singuri
Armata obligatorie în România. Mesaj tranșant: Trebuie să ne apărăm singuri
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Ce a apărut pe contul de Instagram al Elenei, la câteva zile după nunta cu Ianis Hagi. Fanii au reacționat imediat. ”Atât de puri”
Ce a apărut pe contul de Instagram al Elenei, la câteva zile după nunta cu...