NEWS

Anunțul Poștei Române pentru pensionari. Când se vor livra pensiile

Anunțul Poștei Române pentru pensionari. Când se vor livra pensiile
Sursa foto: G4Media

Pensionarii vor să știe când se vor livra pensiile pentru luna mai având în vedere minivacanța de 1 Mai și Paște. Directorul general al Poștei Române a venit cu câteva precizări după ce premierul a cerut în mod special ca pensiile să fie plătite înainte de sărbători.

Când se vor livra pensiile pentru luna mai

Astfel, Valentin Ștefan, directorul general al Poștei Române, dă asigurări că pensiile vor ajunge la beneficiari până de Paște. Ziua exactă nu a fost precizată pentru că totul depinde de momentul în care banii vor intra în conturile companiei. Mai apoi, poștașii vor fi rugați să lucreze într-o zi liberă, fie pe 1 mai, fie pe 3 mai.

“Răspunsul scurt este da, până de sărbători putem livra pensiile. Acum să vă dau câteva detalii. (…) Data de 2 mai este zi lucrătoare. În companie, oricum lucrăm. În al doilea rând, noi avem capacitatea logistică de a aduce pensiile până de sărbători. Acum depinde foarte mult când ne intră banii în conturi de la Casa Naţională de Pensii, de la Trezorerie, de la Ministerul Muncii, că este un întreg flux administrativ acolo.

În funcţie de când primim banii vom şti dacă vom ruga salariaţii să lucreze în zilele libere sau nu, fie că vorbim de 1 mai, fie că vorbim de 3 mai. De principiu, dacă ne ajung banii mai târziu, am avea nevoie de o singură zi nelucrătoare în care să îi invităm să vină la muncă astfel încât să distribuie pensiile, dar deocamdată nu putem veni cu un răspuns clar pentru că nu ştim când ne intră banii în conturi. Dacă ne intră din timp, nu e nevoie. Dacă ne intră mai târziu, va trebui să ne mobilizăm şi mai bine”, a declarat Valentin Ştefan.

Directorul Poștei a explicat că instituția primește cam cinci miliarde de lei în fiecare lună pentru pensii, cu câteva zile înainte de începutul lunii.

“De obicei, Poşta primeşte banii de pensii cu câteva zile înainte de data de întâi a lunii. Cu fiecare zi în care noi primim pensiile mai repede, cu atât o să putem să le ducem şi noi mai repede. Deci dacă primim banii vineri, le ducem mai repede.

Dacă îi primim luni, mai întârziem o zi, dar toate pensiile pot fi duse până de sărbători. Sigur că dacă nu primim niciun ban, nu putem să le ducem. Nu cred că este cazul, ştiu că se munceşte şi la Ministerul Muncii”, a afirmat directorul general al Poştei Române.

Ce efort face Poșta pentru livrarea pensiilor

Procesul de livrare a pensiilor nu este unul simplu, mai ales în zilele de sărbătoare. În general, în jur de 13-14.000 de angajați ai Poștei sunt prinși în tot acest lanț al distribuirii banilor către pensionari.

“2 mai e zi lucrătoare. Pe 2 mai oricum se lucra în Poşta Română, indiferent de situaţie, pentru că e zi lucrătoare. Compania are 10.000 de poştaşi şi pe lângă asta mai avem câteva mii de personal de suport, vorbim de o mie de şoferi care trebuie să ducă logistic bunurile la destinaţie, avem persoanele din operaţionalul de back-office care trebuie să proceseze toţi aceşti bani.

Deci dacă ar fi să estimăm, cred că undeva la vreo 13-14.000 de salariaţi sunt prinşi în tot ce înseamnă distribuirea de pensii”, a declarat Valentin Ştefan, conform News.ro.

De altfel, se așteaptă o Hotărâre de Guvern referitoare la devansarea plății pensiilor, atât pentru cei care optează pentru pensia prin mandat prin poștă, cât și pentru cei care vor primi banii pe card bancar. Acest act normativ urmează a fi adoptat joi de Guvern. Lucru necesar pentru a avea timpul suficient pentru a efectua operațiunile de virare a fondurilor din trezorerii în conturile băncilor, astfel încât pensionarii să își primească pensiile.

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele
Parteneri
Cum se prepară cel mai bun gem de căpșuni. Secrete și trucuri știute de gospodinele cu experiență
Cum se prepară cel mai bun gem de căpșuni. Secrete și trucuri știute de gospodinele...
Zodiac chinezesc pentru duminică, 19 mai 2024. Șobolanii își îndeplinesc o mare dorință
Zodiac chinezesc pentru duminică, 19 mai 2024. Șobolanii își îndeplinesc o mare dorință
Rusia înaintează pe câmpul de luptă. NATO ia în considerare trimiterea de instructori în Ucraina
Rusia înaintează pe câmpul de luptă. NATO ia în considerare trimiterea de instructori în Ucraina
Răsturnare de situaţie în cazul Florin Piersic. Cum l-au găsit medicii
Răsturnare de situaţie în cazul Florin Piersic. Cum l-au găsit medicii
Orașul subteran din România care a fost interzis oamenilor. Românii nu au voie să ajungă acolo. E o rețea întreagă de tuneluri secrete
Orașul subteran din România care a fost interzis oamenilor. Românii nu au voie să ajungă...
Lovitură de teatru: Dezvoltatorul de jocuri Gameloft închide studioul din Cluj. Toţi cei 136 de angajaţi sunt concediaţi
Lovitură de teatru: Dezvoltatorul de jocuri Gameloft închide studioul din Cluj. Toţi cei 136 de...
Povestea cuplului care a fugit de nebunia şi agitaţia Bucureştiului. S-au mutat la ţară, şi-au deschis o afacere, iar ce au ajuns acum să facă impresionează o întreagă comunitate
Povestea cuplului care a fugit de nebunia şi agitaţia Bucureştiului. S-au mutat la ţară, şi-au...
Bani mulți de la stat pentru toți românii care au curte. Trebuie doar să lăsați iarba să crească
Bani mulți de la stat pentru toți românii care au curte. Trebuie doar să lăsați...
Nicoleta Luciu, prinsă în fapt după anunțul despre DIVORȚ! A arătat TOT când credea că nu o vede nimeni
Nicoleta Luciu, prinsă în fapt după anunțul despre DIVORȚ! A arătat TOT când credea că...
S-a stins marele actor. Adio, maestre! A murit în mod pașnic și rafinat
S-a stins marele actor. Adio, maestre! A murit în mod pașnic și rafinat
Licitație inedită. Cât valorează semnătura lui Messi pe un simplu șervețel
Licitație inedită. Cât valorează semnătura lui Messi pe un simplu șervețel
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA  pe care le-au numit „distructive şi ostile
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
De unde vin produsele de la Lidl
De unde vin produsele de la Lidl
Povestea familiei care controlează un gigant din domeniul agricol din România, cu afaceri de sute de milioane de lei şi cu mii de hectare de pământ. Ce planuri au proprietarii cu compania pe care au construit-o
Povestea familiei care controlează un gigant din domeniul agricol din România, cu afaceri de sute...
Vlăduța Lupău, surpriză pentru soțul ei. Cum i-a dat vestea despre a doua sarcină
Vlăduța Lupău, surpriză pentru soțul ei. Cum i-a dat vestea despre a doua sarcină
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!'
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!'
Românii care primesc vouchere în valoare de 5.000 de lei! Cine sunt norocoșii
Românii care primesc vouchere în valoare de 5.000 de lei! Cine sunt norocoșii
S-A AFLAT totul despre bărbatul cu care se IUBEȘTE Simona Halep! Detalii BOMBĂ
S-A AFLAT totul despre bărbatul cu care se IUBEȘTE Simona Halep! Detalii BOMBĂ