Vicepreședintele PSD Claudiu Manda spune, înainte de votul de luni, că Partidul Social Democrat rupe Coaliția, în urma referendumului intern. Astfel, social-democrații au anunțat că îi vor retrage sprijinul politic premierului Ilie Bolojan. De asemenea, și preşedintele PSD Bucureşti, Daniel Băluţă, a declarat că PSD va spune, luni, stop unui comportament care dezbină oamenii care sunt ”stigmatizaţi, sunt jigniţi şi trimişi către exterminare”.
Europarlamentarul a susținut că Bolojan a trecut cele două linii roșii pe care le-a tras PSD în momentul în care a acceptat să intre într-o coaliție proeuropeană.
„Să nu scadă puterea de cumpărare a românilor, să continuăm nivelul investițiilor publice, precum spitale, autostrăzi, iluminatul public. Astăzi suntem în situația în care aceste linii roșii sunt încălcate”, a spus Manda.
Liderul social-democrat a arătat că este „exclus” ca premierul Ilie Bolojan să mai fie în fruntea Guvernului, după consultarea internă de PSD de mâine.
Claudiu Manda i-a asigurat pe social-democrații întruniți la conferința pentru alegerea noului șef PSD Sector 4 și echipei de conducere a filialei locale că liderul PNL nu va mai conduce Executivul.
El l-a acuzat pe Ilie Bolojan că a șantajat, la început, membrii coaliției, amenințând că pleacă. Iar acum, spune Manda, când PSD contestă măsurile luate de prim-ministru, acesta refuză să facă un pas în spate.
„Acum, el vrea să rămână și să guverneze cum vrea. Foarte bine, dar nu cu noi”, a declarat acesta.
În discursul ținut în fața social-democraților care s-au întrunit duminica aceasta pentru a alege noul șef al PSD Sector 4, unde s-a înscris un singur candidat, Manda l-a acuzat pe Bolojan că guvernează împotriva românilor și că „se agăță de putere”, acum, „în al 12-lea ceas”.
„Nu ne temem de o bătălie politică, nu ne temem de opoziție. Dar avem o responsabilitate mai mare decât orice funcție: reponsabilitatea față de români. De aceea trebuie să fim uniți, să fim asumați și să avem curaj. Când PSD e puternic și coerent, România merge înainte”, a susținut Manda.
„Dincolo de ce vedem de 2 zile pe Facebook, cu boți, tiriboți, ostrogoți, roboți. nu vă fie frică, Ilie Sărăcie pică”, și-a încheiat Manda discursul pe care l-a citit de pe foaie.
”Care este diferenţa între actualul premier şi reţeaua unui candidat la alegerile prezidenţiale pentru care alegerile au fost anulate?”, a transmis Băluță.
”Sectorul 4 e casa mea, aici m-am născut, aici trăiesc, aici muncesc, aici iubesc ca noi toţi (…) Aici mai presus decât orice a fost, este şi va fi mama mea, cel mai important membru al familiei mele. Nu contează că am adus în România 5 miliarde de euro, nu contează că am făcut până la ora asta două spitale, nu contează că lucrăm la Planşeul Unirii, nu contează că am făcut două pasaje rutiere. Dacă facem o radiografie a Bucureştiului, vedem că singurele lucrări de infrastructură sunt aici, în Sectorul 4. Spitale tot în Sectorul 4 s-au construit şi se construiesc (…)”, a declarat Daniel Băluţă, duminică, la Conferinţa extraordinară a PSD Sector 4.
Băluţă a spus că PSD a pierdut alegerile la Primăria Capitalei din cauza urii şi dezinformării.
”Faptul că pe 7 decembrie am pierdut alegerile, marcând un moment cel puţin bizar, pentru că, dacă suntem oameni raţionali, ne uităm la lucrurile pe care le-am făcut noi, versus contracandidaţii noştri, se naşte un semn de întrebare uriaş. De ce? Care este cauza? Cauza principală este ura şi dezinformarea. Iar faptul că am pierdut nu ne-a demobilizat, ne-a făcut să fim mai decizi, mai determinaţi”, a susţinut Băluţă.
Liderul PSD Bucureşti a precizat că, luni, PSD va spune stop unui guvern care jigneşte oamenii.
”În ultimele zile vedem că din ce în ce mai mulţi colegi din ţară spun, ca şi noi: gata, stop, nu se mai poate aşa. Nu se mai poate şi ne punem o întrebare extrem de serioasă. Care este diferenţa între actualul premier şi reţeaua unui candidat la alegerile prezidenţiale pentru care alegerile au fost anulate? De ce premierul României nu ia nicio măsură când un număr imens de oameni sunt stigmatizaţi, sunt jigniţi şi trimişi către exterminare. Din păcate, asta se întâmplă în ultima perioadă. Sunt unul dintre oamenii care mai mult decât apăsat, decât decis susţin de îndată îndepărtarea unui astfel de sistem care generează atât de multă ură în societatea noastră, un sistem în care nu mai contează nimic din ceea ce facem, contează doar să influenţăm oamenii, contează doar să aducem cât mai mult conflict în societatea românească. PSD va spune mâine stop unui astfel de comportament şi am convingerea că în următoarele săptămâni acest sistem bolnav va fi pur şi simplu îndepărtat ”, a declarat Băluţă.
Europarlamentarul PSD Gabriela Firea afirmă că, dincolo de îngrijorările legate de război, există o anumită îngrijorare în privinţa educaţiei copiilor de 8-10 ani care ajung să transpună în versuri cum să transforme un băiat o fată în ”a lui”.
”Dincolo de îngrijorările legate de război, există şi un alt tip de îngrijorare care este în fiecare familie şi dincolo de preţuri, de costuri, de drone, mă refer la ceea ce se întâmplă cu copiii noştri, cu familiile noastre (…) Unde am ajuns şi ce trebuie făcut. Cum este posibil ca în societatea noastră copii de 8-9-10 ani să ajungă să vorbească şi să transpună în ritmuri melodice cum trebuie să transforme un băiat o fată în «a lui». Despre cum la această vârstă – şi sunt şi eu mamă – dansăm şi îi lăsăm pe copii să danseze în scop de seducţie, despre cum vorbim despre club, despre discoteci”, a declarat Gabriela Firea, duminică, la Conferinţa extraordinară a PSD Sector 4.
Firea a spus că nu este un om rigid, dar că ”s-a ajuns prea departe”.
”Sub nicio formă nu sunt un om rigid şi nu sunt un om de modă veche, să îmi ţin copiii ascunşi în casă, ferecaţi cu lacătul şi doar şcoală şi meditaţii. Trebuie să îi integrăm pe copii în lumea în care trăim, dar totuşi, cred că s-a ajuns mult prea departe. Şi nu cred că sunt vinovaţi doar acei părinţi care şi-au lăsat copiii să cânte acele versuri. Cred că noi toţi avem parte din vină (…)”, a afirmat Gabriela Firea.
Ea s-a referit astfel la piesa ”Mamacita”, lansată de fiii artiştilor Antonia şi Alex Velea, ale cărei versuri au provocat indignare.
Pe de altă parte, europarlamentarul a subliniat că acum Primăria Capitalei primeşte mult mai mulţi bani decât în perioada când instituţia era condusă de PSD, asta în ciuda faptului că actualul edil spune că trebuie să facă reduceri din lipsă de bani.
”Se spune acum de către noul primar general că trebuie să taie de peste tot, să facă reduceri, că sunt vremuri grele, că Guvernul nu mai dă bani. Vreau să spun cu responsabilitate, se primesc fonduri mult mai substanţiale acum decât atunci când eram noi la Primăria Capitalei”, a declarat Firea.
Partidul Social Democrat a anunțat că va decide luni, prin vot, dacă își menține sau nu sprijinul politic pentru premierul Ilie Bolojan. Consultarea internă, denumită „Momentul Adevărului”, amplu popularizată pe Facebook, va avea loc la Palatul Parlamentului, de la ora 17:00. De partea cealaltă, Ilie Bolojan a anunțat că nu va demisiona, indiferent de rezultatul consultării.