Pentru a se reduce emisiile de gaze cu efect de seră, apare taxa pe flatulență. Este propunerea autorităților din Danemarca care nu va fi pe placul crescătorilor de vaci, oi și porci. Propunerea a primit sprijinul industriei agricole și urmează să fie adoptată de parlamentul național pentru a fi pusă în aplicare din 2030.
Prin implementarea unei taxe pe emisiile de gaze cu efect de seră în agricultură, Danemarca își propune să își îndeplinească obiectivele ambițioase de mediu și să inspire alte țări să adopte măsuri similare.
Ministrul impozitării, Jeppe Bruus, e convins că acest sistem are ca scop reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră ale Danemarcei cu 70% până în 2030.
„Vom face un mare pas înainte pentru a deveni neutri din punct de vedere climatic în 2045”, a afirmat Bruus, citat de Euronews.
Ministrul danez al Mediului, Lars Asrgaard, a afirmat că agricultura este cea mai mare sursă de gaze cu efect de seră la nivel național și că este necesar ca acest domeniu să facă parte din viitorul ecologic.
Crescătorii de animale vor fi taxați cu 300 de coroane (40,2 EUR) pe tonă de dioxid de carbon echivalent în 2030, urmând ca această taxă să crească la 750 de coroane (100,5 EUR) până în 2035.
Totuși, datorită unei deduceri de 60% din impozitul pe venit, costul real pe tonă va începe la 120 de coroane (16 EUR) și va crește la 300 de coroane (40,2 EUR) până în 2035.
Acordul a fost încheiat între guvernul de centru-dreapta și reprezentanții fermierilor, ai industriei și ai sindicatelor. Măsura trebuie să fie aprobată în Folketing, parlamentul danez, dar se așteaptă să fie adoptată cu o largă majoritate.
Societatea daneză pentru conservarea naturii, cea mai mare organizație pentru protejarea mediului din Danemarca, a descris acest acord fiscal drept „un compromis istoric”.
„Am reușit să ajungem la un compromis privind o taxă pe CO2, care pune bazele unei industrii alimentare restructurate – și dincolo de 2030”, a declarat Maria Reumert Gjerding, șefa organizației.
Potrivit celor mai recente date, în Danemarca existau 1,4 milioane de vaci în iunie 2022. O vacă daneză tipică produce aproximativ 6 tone de dioxid de carbon pe an. Danemarca, un mare exportator de lactate și carne de porc, va impozita și porcii, dar vacile produc emisii mult mai mari.
Creșterea animalelor este responsabilă pentru aproximativ 32% din emisiile de metan cauzate de om, conform Programului ONU pentru mediu.
Și Noua Zeelandă a adoptat o lege similară cu cea a Danemarcei în 2022, dar a fost recent eliminată în urma reacțiilor negative din partea sectorului agricol. Autoritățile din Noua Zeelandă au declarat că vor identifica alte modalități de reducere a metanului.