NEWS

Aproximativ 1.000 de consumatori casnici din zona blocului afectat de explozie nu au gaze! Anunțul Distrigaz

Explozia din Rahova sursa foto: INQUAM PHOTOS, Octav Ganea

Peste o mie de consumatori casnici care locuiesc pe străzi din Sectorul 5 al Capitalei, aflate în apropierea blocului afectat de explozie, nu au gaze naturale după tragedie. Între timp, reprezentanţii Distrigaz Sud Reţele spun că decizia de sistare a alimentării a fost luată pentru a pune în siguranţă consumatorii din zonă şi a permite echipelor de salvatori să intervină în condiţii de siguranţă.

Reprezentanţii Distrigaz Sud Reţele au anunţat întreruperea temporară a alimentării cu gaze naturale, în urma exploziei produse, vineri, la un bloc din Sectorul 5 al Capitalei.

”Pentru a pune în siguranţă consumatorii din respectivul perimetru şi a permite echipelor de salvatori să intervină în condiţii de siguranţă, Distrigaz Sud Reţele a sistat alimentarea cu gaze naturale în zona respectivă astăzi, 17 octombrie 2025, începând cu ora 11:53, pentru un număr de aproximativ 1.086 de clienţi casnici situaţi pe străzile Malcoci, Oltina, Pecineaga, Slt. Popa, Popina, Pricopan, Rahovei, Sălaj şi Vicina, din sectorul 5 al municipiului Bucureşti”, a arătat sursa citată.

Potrivit companiei, reluarea alimentării cu gaze naturale a clienţilor afectaţi se va face în cursul zilei de sâmbătă, în jurul orei 18:30, cu excepţia imobilelor afectate de deflagraţie, unde reluarea alimentării se va face după finalizarea cercetărilor organelor competente.

După reluarea alimentării cu gaze naturale, în cazul în care clienţii simt miros de gaze, sunt rugaţi să apeleze Centrul de Apeluri şi Depanaj Urgenţe Gaze la numerele de telefon: 021 9281, 031 9031 sau 0800 877 778, să aerisească imediat încăperea, să nu provoace scântei, să nu acţioneze întrerupătoarele electrice, să nu folosească aparatele electrocasnice şi, dacă este posibil, să închidă robinetul de alimentare cu gaze naturale.

claudiu.popa@mediaflux.ro - Claudiu Popa este jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Cochetează cu presa încă din liceu, când a scris la ziarele Informația Prahovei sau Actualitatea Prahoveană. ... vezi toate articolele