NEWS

Aproximativ 10.000 de bucureșteni participă de luni la un exercițiu de mobilizare prelungit până în 12 octombrie! Se dau amenzi pentru cei care refuză

Aproximativ 10.000 de bucureșteni participă de luni la un exercițiu de mobilizare prelungit până în 12 octombrie Se dau amenzi pentru cei care refuză

Ministerul Apărării Naționale (MApN), Ministerul de Interne (MAI), Serviciul Român de Informații (SRI), Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) și Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) se pregătesc pentru exercițiul de mobilizare „MOBEX București – Ilfov 2026”.

Aproximativ 10.000 de rezerviști din București și din Ilfov vor fi chemați la unitățile de care aparțin, pentru un antrenament de mobilizare. Rezerviștii vor fi chemați la unitate în perioada 5 – 12 octombrie 2026. Pe ordinul de chemare la MOBEX București – Ilfov 2026 este specificat că întregul antrenament se va desfășura pe durata unei zile.

Structurile centrale ale ministerelor vor fi scoase la antrenament. Circa 20% – 25% dintre participanți sunt cadre în rezervă ale Ministerului Apărării Naționale (MApN). De asemenea, sute cadre în rezervă din Ministerul Afacerilor Interne vor lua parte la acest exercițiu de mobilizare.

Aproximativ 10.000 de bucureșteni participă de luni la un exercițiu de mobilizare

Ministerul Apărării Naţionale a anunţat că exerciţiul de mobilizare ”MOBEX B-IF-26” va avea loc în perioada 5-12 octombrie, în Bucureşti şi judeţul Ilfov. În cadrul acestui exerciţiu va fi verificat stadiul pregătirii populaţiei pentru apărare. Pentru neprezentarea la exerciţiile şi antrenamentele de mobilizare, sancţiunea este de la 2 la 6 puncte, iar pentru refuzul de a primi ordinul de chemare, de la 8 la 16 puncte. Valoarea unui punct este de 20% din valoarea salariului minim brut pe economie.

”Exerciţiul de mobilizare «MOBEX B-IF-26» se desfăşoară în municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, în perioada 5–12 octombrie 2026, pentru verificarea stadiului pregătirii populaţiei pentru apărare. La exerciţiu participă structuri din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor”, au anunţat, vineri, reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale.

Ei au adăugat că scopul acestui exerciţiu îl reprezintă ”verificarea şi evaluarea capacităţii de planificare, organizare şi desfăşurare a activităţilor specifice în situaţia declarării stării de mobilizare totală, la nivelul structurilor instituţiilor cu atribuţii în domeniul apărării şi securităţii naţionale din municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov”.

Cum arată o zi la MOBEX

Rezervistul se va prezenta cu cartea de identitate, ordinul de chemare și livretul militar la unitatea la care este arondat. La intrare va fi amplasat un banner cu MOBEX, pentru ca aceasta să fie ușor de identificat.

La modulul personal îi va fi comunicată structura și funcția pe care e încadrat. Va urma un scurt instructaj cu privire la normele de securitate și sănătate în muncă, precum și apărarea împotriva incendiilor.

La modulul medical, acesta va avea de completat un formular și va fi supus unui consult, unde îi va fi evaluată starea de sănătate. Apoi, va urma și o evaluare psihologică. După caz, rezervistul va fi declarat apt sau inapt.

Va urma deplasarea la locul de echipare, unde va și semna pentru uniforma militară primită. Ulterior, rezervistul va primi o armă și se va deplasa pentru încolonarea în pluton. Reprezentanții MApN apreciază că acest proces de la intrarea în unitate și până la alinierea în formație va dura circa 25 de minute.

Rezervistul militar va merge apoi la poligon, acolo unde va efectua trageri.

După tragere, acesta va participa și la ateliere de instrucție practică, cum ar fi instrucție sanitară, protecție CBRN, instrucție tactică și de transmisiuni.

În această perioadă, rezervistului i se va servi și masa de prânz. După ce va finaliza activitățile în poligon, acesta se va întoarce în cazarmă, va preda echipamentul și va putea pleca acasă.

Rezerviștii vor primi o adeverință de participare la MOBEX și vor putea solicita o zi de concediu plătit la locul de muncă. Totodată, cei din afara Bucureștiului au dreptul la decontarea cheltuielilor de transport.

Vârsta medie a rezerviștilor: 48 de ani

Vârsta medie a rezervei operaționale – vorbim de cei care au pregătire militară – este de 48 de ani. România se bazează pe o rezervă generală – unde sunt incluse și persoanele fără pregătire militară – de circa 5 milioane bărbați, cu vârsta cuprinsă între 18 și 55 de ani.

Al doilea exercițiu de mobilizare în doi ani consecutivi

Acesta este al doilea an consecutiv în care rezerviștii din București și Ilfov sunt chemați la un exercițiu de mobilizare. Trebuie menționat că în acest an au fost convocați rezerviști de la unități diferite față de anul trecut.

Decizia a fost luată „pentru a minimiza impactul socio-economic” al exercițiului. Spre exemplu: pentru e evita aglomerația în trafic sau în mijloacele de transport în comun. În municipiul București și în județul Ilfov s-au mai desfășurat exerciții similare în anul 2013, în 2021, precum și în 2025.

Se dau amenzi pentru cei care nu se conformează

Reprezentanţii MApN au menţionat că, pentru neprezentarea la exerciţiile şi antrenamentele de mobilizare, sancţiunea este de la 2 la 6 puncte, iar pentru refuzul de a primi ordinul de chemare, de la 8 la 16 puncte. Valoarea unui punct este de 20% din valoarea salariului minim brut pe economie.

claudiu.popa@mediaflux.ro - Claudiu Popa este jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Cochetează cu presa încă din liceu, când a scris la ziarele Informația Prahovei sau Actualitatea Prahoveană. ... vezi toate articolele