Astăzi se împlinesc 48 de ani de la cutremurul devastator din 1977. România a fost lovită de un puternic seism în seara zilei de 4 martie 1977, soldat cu aproximativ 11.300 de răniți și peste 35.000 de locuințe prăbușite. A avut o magnitudine de 7,4 grade pe scara Richter și o durată de circa 56 de secunde. S-au înregistart 1.570 de victime, din care 1.391 numai în București.
Cutremurul s-a simțit în aproape toată Europa de Sud-Est, dar și la Moscova și Sankt Petersburg.
Un număr de 32 de clădiri de înălţime mare sau medie s-au prăbuşit în Capitală, 32.900 de locuinţe au fost grav avariate la nivel naţional, aproximativ 200.000 de oameni fiind direct afectaţi.
Seismul a avut loc la ora 21:21, într-o zi de vineri, și a avut durata de 56 de secunde. Puternicul cutremur a provocat prăbuşirea sau avarierea gravă a sute de imobile, sub ruinele cărora au fost prinse mii de victime, precum şi avarierea a mii de alte clădiri de locuinţe, unităţi spitaliceşti, şcoli şi instituţii de învăţământ superior, grădiniţe, creşe de copii, cămine internat, aşezăminte culturale, monumente istorice.
Cel mai grav afectate au fost municipiul Bucureşti, regiunea de sud şi cea de est a ţării.
Cutremurul din Vrancea a provocat pagube și în Bulgaria. În orașul Sviștov, trei blocuri de locuințe au fost distruse și peste 100 de oameni au murit.
Urmează pe lista neagră a seismelor anul 1802, pe 26 octombrie, când pământul “s-a mişcat” cu o magnitudine de 7,9 grade. În cronicile şi însemnările Bisericii Ortodoxe se arată că atunci “au căzut turnuri de la sfintele biserici, iar alte biserici au căzut de tot”.
Pe 23 ianuarie 1838, un cutremur cu magnitudinea de 6,7 – 6,9 grade s-a soldat cu 8 morţi, 14 răniţi, 36 de case distruse în Bucureşti. A fost urmat pe 10 noiembrie 1940 de un seism localizat tot în Vrancea, la o adâncime de 133 de kilometri şi cu o magnitudinea de 7,4 grade pe scara Richter. Numărul victimelor a fost estimat la 1.000 de morţi şi 4.000 de răniţi, majoritatea în Moldova.
România se află pe o zonă seismică intensă, iar Bucureștiul este catalogat drept ” capitala europeană caracterizată de cel mai mare risc seismic”.
Vie mărturie stau blocurile cu bulină roșie, de pericol în cazul unei mișcări tectonice mai mari. În ultimii ani foarte puține clădiri au fost reabilitate seismic. Procesul bate pasul pe loc și din cauza nepăsării mai marilor Primăriei Capitalalei.