LIFESTYLE

Atacurile de panică în menopauză. Cum se manifestă

Atacurile de panică în menopauză. Cum se manifestă

Atacurile de panică în menopauză. Menopauza vine cu o serie de modificări în organism, însă acestea nu se manifestă numai la nivel fizic, ci și la nivel psihic. Menopauza poate duce, de exemplu, la apariția atacurilor de panică sau poate chiar la dezvoltarea unei tulburări de panică. Află cum se manifestă atacurile de panică la menopauză și ce poți face pentru a le preveni.

Un atac de panică poate să apară în orice moment, însă adesea acesta este declanșat de un gând sau de un eveniment precum mersul cu liftul, zborul cu avionul sau statul într-un loc foarte aglomerat. În general, un atac de panică dispare de la sine în cel mult 10 minute. Exercițiile de respirație pot scurta cu mult durata unui atac de panică.

Atacul de panică este o manifestare care face parte din sfera anxietății. În timpul unui atac de panică, persoana afectată resimte senzația de frică intensă, nemotivată, acompaniată de gânduri negre, precum și de simptome fizice precum: durere în piept, palpitații, transpirații reci, senzație de sufocare, amețeli sau tulburări gastrointestinale, arată doc.ro.

Stresul emoțional sau evenimentele traumatice cresc riscul de atac de panică, însă specialiștii nu au descoperit încă o cauză exactă a apariției acestei forme de anxietate.

Menopauza și atacul de panică

Și menopauza poate reprezenta un factor declanșator al atacurilor de panică. Cercetătorii au descoperit că modificările hormonale specifice acestei perioade din viața femeii cresc riscul de tulburare de panică și de anxietate, în general.

În timpul menopauzei, nivelul de estrogen și progesteron fluctuează, acest lucru având un impact major asupra corpului, dar și asupra stării de spirit.

Estrogenul inhibă producția de cortizol, cunoscut și sub denumirea de „hormon al stresului”. Atunci când nivelul de estrogen scade, lucru care se petrece la menopauză, nivelul de cortizol crește, la fel și tensiunea arterială și nivelul de zahăr din sânge, mărind riscul de atac de panică.

Mai mult decât atât, estrogenul are un efect major și asupra serotoninei, care este la rândul ei responsabilă pentru starea de spirit și voia bună. Drept urmare, nivelul de estrogen care scade dramatic determină scăderea nivelului de serotonină, cauzând astfel o stare de spirit instabilă, care predispune la anxietate și atacuri de panică.

Progesteronul, hormon care înregistrează, de asemenea, o scădere la menopauză, contribuie și el la instalarea tulburării de panică. Acest hormon are un efect calmant asupra individului, iar atunci când lipsește cauzează predispoziție pentru stările anxioase.

Este important să îi spui medicului tău despre simptomele cu care te confrunți de când ai intrat la menopauză. Acesta îți poate recomanda, pe lângă terapia cu hormoni, să mergi la un psihoterapeut, care să te ajute să înțelegi mai bine ce se petrece în organism înainte să apară un atac de panică, dar și ce poți face pentru a-l opri și pentru a preveni reapariția unor noi atacuri de panică.