NEWS

Atenție, români! Un nou avertisment de incendii în Grecia, din cauza vântului puternic. Care sunt zonele vizate

Atenție români Un nou avertisment de incendii în Grecia din cauza vântului puternic. Care sunt zonele vizate
Incendii Rodos. Sursa foto; Facebook

Atenție, români! Un nou avertisment de incendii în Grecia, din cauza vântului puternic a fost transmis de autoritățile elene. Este de preferat ca turiștii să evite la maximuk riscurile.

Autorităţile elene au avertizat din nou luni asupra riscului ridicat de incendii şi au cerut cetăţenilor să fie atenţi cu flăcările deschise şi scânteile, ca urmare a vântului în rafale puternice.

Atenție, români! Un nou avertisment de incendii în Grecia din partea pompierilor

Brigada de pompieri a postat pe Twitter că există un pericol de incendiu „foarte ridicat” în regiunea Attica din jurul capitalei Atena, precum şi în sudul Peninsulei Peloponez şi în vestul Insulei Creta.

Motivul nu sunt temperaturile ridicate – ele sunt în limitele normale pentru această perioadă a anului, de aproximativ 35 de grade Celsius.

În schimb, pompierii avertizează cu privire la vânturile puternice care sunt aşteptate în multe părţi ale ţării în această săptămână.

În special Marea Egee este afectată în lunile de vară, când vântul uscat de vară cunoscut sub numele de Meltemi suflă puternic peste Creta şi alte insule.

Pentru că nu a plouat de săptămâni întregi în mari părţi ale Greciei, scânteile propulsate de vânt sunt suficiente pentru a provoca incendii uriaşe.

În prezent, sunt zeci de noi incendii în fiecare zi, dintre care majoritatea pot fi aduse sub control. Multe fie au fost provocate intenţionat, fie din cauza neglijenţei, de exemplu o ţigară aprinsă aruncată sau grătar în aer liber.

În urmă cu 3 zile, România a trimis în Grecia un nou modul specializat de stins incendii de pădure, după de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat o decizie în acest sens. 90 de pompieri au plecat către Grecia pentru 15 zile.

 

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele