NEWS

Augustin Zegrean, fostul șef CCR, spune că decizia Curții Constituționale în cazul Șoșoacă este excesivă: „Este o decizie excesivă, s-a mers prea departe cu aprecierile”

Augustin Zegrean fostul șef CCR spune că decizia Curții Constituționale în cazul Șoșoacă este excesivă Este o decizie excesivă s-a mers prea departe cu aprecierile
sursă foto: Lumea Politicii

Fostul preşedinte al Curţii Constituţionale a României (CCR) Augustin Zegrean a explicat, la TVR Info, că decizia CCR privind invalidarea candidaturii Dianei Şoşoacă este una ”excesivă”, susţinând că este ”păcat că s-a dat”, pentru că ”oricând se va pune problema să se analizeze candidatura cuiva va fi invocată această decizie, ori de o parte, ori de cealaltă”. Zegrean spune că unele dintre argumentele invocate de CCR sunt chiar ”ridicole”.

”Niciunul dintre motivele care sunt prevăzute în Constituţie şi în legi care ar putea să o împiedice la candidatură nu a fost încălcat sau nu există dovezi că ar fi fost încălcat”, arată fostul preşedinte al CCR numit la propunerea lui Traian Băsescu.

”Este o decizie excesivă, s-a mers prea departe cu aprecierile. Deciziile Curţii trebuie să fie strict constituţionale şi să aibă în vedere Constituţia, pentru că în România respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie. Asta înseamnă că atât cei care emit legile, cât şi cei care trebuie să le aplice trebuie să le respecte, inclusiv judecătorii Curţii Constituţionale”, a afirmat Augustin Zegrean, marţi seară, într-o intervenţie la TVR Info.

Zegrean mai arată că Diana Șoșoacă „reprezintă un segment din populaţia României, care a votat-o să ajungă la Parlamentul Europei, aceeaşi populaţie ar fi votat-o şi la preşedinţie, deci nu era un pericol atât de mare pentru democraţie cum se susţine în decizia Curţii”.

”Motivarea este excesivă pentru că nu poţi să opreşti candidatura unei persoane pentru că este, să zicem, eurosceptic. Această doamnă reprezintă o parte din populaţia României. Sunt 30-40% din români care la toate sondajele despre Europa votează că nu au încredere în Europa, sunt eurosceptici. Chiar la Parlamentul Europei sunt 70-80 de eurosceptici care şi când se cântă imnul Europei se întorc cu spatele spre tribună şi bat din picioare, deci nu poţi să-i dai afară. Ea reprezintă un segment din populaţia României, care a votat-o să ajungă la Parlamentul Europei, aceeaşi populaţie ar fi votat-o şi la preşedinţie, deci nu era un pericol atât de mare pentru democraţie cum se susţine în decizia Curţii şi nu pericolul acesta trebuie avut în vedere. Constituţia prevede în ce situaţii un cetăţean român nu poate să candideze la o funcţie în stat”, a argumentat Zegrean.

El a susţinut că, în afara Constituţiei, sunt alte legi care reglementează condiţiile în care o persoană poate candida la funcţia supremă în stat.

”Niciunul dintre motivele care sunt prevăzute în Constituţie şi în legi care ar putea să o împiedice la candidatură nu a fost încălcat sau nu există dovezi că ar fi fost încălcat. Nu a fost condamnată nici pentru că a făcut apologia legionarismului sau a fascismului, sau ce se mai reproşează acolo. Sunt nişte argumente ridicole, că s-a întâlnit cu nişte ziarişti italieni şi a vorbit urât cu ei. Păi asta nu are legătură cu ce vrea ea să facă, să ajungă preşedintele României. Deci decizia acesta este excesivă şi păcat că s-a dat, pentru că intră în istoria Curţii Constituţionale, intră în patrimoniul Curţii Constituţionale şi oricând se va pune problema să se analizeze candidatura cuiva va fi invocată această decizie ori de o parte, ori de cealaltă”, a adăugat fostul judecător.

[email protected] - Claudiu Popa este jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Cochetează cu presa încă din liceu, când a scris la ziarele Informația Prahovei sau Actualitatea Prahoveană. ... vezi toate articolele
Parteneri
Într-un deșert din Arabia Saudită, unde temperaturile ajung și la 55 de grade, a nins pentru prima dată. Cămilele sunt bulversate
Într-un deșert din Arabia Saudită, unde temperaturile ajung și la 55 de grade, a nins...
Orașul din Europa în care trăiesc cei mai mulți români, după București și Chișinău. Comunitatea lor este de peste jumătate de milion de oameni, mulți și-au deschis afaceri aici, unii trimit și bani înapoi în țară
Orașul din Europa în care trăiesc cei mai mulți români, după București și Chișinău. Comunitatea...
Putin îl felicită pe Trump şi afirmă că Rusia este pregătită pentru dialog cu SUA
Putin îl felicită pe Trump şi afirmă că Rusia este pregătită pentru dialog cu SUA
Aceasta este cea mai ieftină zonă din București. Cartierul linștit, accesibil, cu multe stații de metrou, unde poți cumpăra un apartament cu mai puțin de 70.000 de euro
Aceasta este cea mai ieftină zonă din București. Cartierul linștit, accesibil, cu multe stații de...
Este BOMBA momentului în showbiz. S-a anunţat acum!
Este BOMBA momentului în showbiz. S-a anunţat acum!
Peștele cu care România rupea norma în Europa. Icrele lui, considerate delicatese, mergeau la export, se făceau capturi impresionante
Peștele cu care România rupea norma în Europa. Icrele lui, considerate delicatese, mergeau la export,...
Criză totală în Germania: Guvernul s-a prăbuşit şi este un haos politic fără precedent. Cea mai puternică economie europeană este în prag de colaps
Criză totală în Germania: Guvernul s-a prăbuşit şi este un haos politic fără precedent. Cea...
Povestea unei famili care şi-a vândut locuinţa pentru a-şi începe visul de a avea proprie afacere şi de a deveni independenţi financiar. Ce au ajuns ei să facă acum
Povestea unei famili care şi-a vândut locuinţa pentru a-şi începe visul de a avea proprie...
Fiica lui Adi Minune, gravidă la două luni de la divorț? Karmen, mesaj direct: „Lăsați-mă să fac ce vreau”
Fiica lui Adi Minune, gravidă la două luni de la divorț? Karmen, mesaj direct: „Lăsați-mă...
Obligatoriu dacă schimbi buletinul! O nouă cerință intră în vigoare din 2025
Obligatoriu dacă schimbi buletinul! O nouă cerință intră în vigoare din 2025
Atacurile cibernetice sunt mai frecvente ca niciodată. Escrocii folosesc ingineria socială
Atacurile cibernetice sunt mai frecvente ca niciodată. Escrocii folosesc ingineria socială
După Moldova, o nouă ţară din fostul URSS pregăteşte un referendum de aderare la UE. Rusia a fost vehement contra
După Moldova, o nouă ţară din fostul URSS pregăteşte un referendum de aderare la UE....
Dezastru în industria auto: Producătorul german de piese auto Schaeffler a anunţat că dă afară 4.700 de persoane. În septembrie, gigantul german a trimis înştiinţări de şomaj tehnic angajaţilor de la fabrica din Braşov
Dezastru în industria auto: Producătorul german de piese auto Schaeffler a anunţat că dă afară...
Care este cel mai mare oraş din România, are mai puţin de 6.000 de locuitori dar o suprafaţă mai mare decât Bucureşti, Cluj şi Timişoara la un loc
Care este cel mai mare oraş din România, are mai puţin de 6.000 de locuitori...
Filme celebre, scoase de pe Netflix. Decizia e radicală
Filme celebre, scoase de pe Netflix. Decizia e radicală
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau...
Vortex polar în România! ANM anunță prognoza meteo până pe 9 decembrie 2024
Vortex polar în România! ANM anunță prognoza meteo până pe 9 decembrie 2024
După ce ar fi gafat cu Marica, Ioana Tamaș și-a expus trupul perfect! Imaginile cu ea arată de ce nu i-aputut rezista fostul tricolor
După ce ar fi gafat cu Marica, Ioana Tamaș și-a expus trupul perfect! Imaginile cu...