BUSINESS

Avertisment pentru din UE pentru Elon Musk, după preluarea Twitter. Cel mai bogat om din lume a decis formarea unui consiliu pentru moderarea conţinutului

Avertisment pentru din UE pentru Elon Musk după preluarea Twitter. Cel mai bogat om din lume a decis formarea unui consiliu pentru moderarea conţinutului

Elon Musk va trebui ”să zboare după regulile UE”, după preluarea Twitter, a transmis comisarul UE pentru Piaţa Internă, Thierry Breton. Cel mai bogat om din lume a mai scris în schimb pe Twitter că va fi format un consiliu pentru moderarea conţinutului.

Avertisment pentru din UE pentru Elon Musk, după preluarea Twitter

Elon Musk va trebui ”să zboare după regulile UE”, după preluarea Twitter. După un tweet criptic al lui Musk care sugerează că a încheiat achiziţia Twitter, Breton l-a avertizat pe Musk că va trebui să respecte noile reglementări digitale ale blocului, potrivit CNBC.

”Pasărea a fost eliberată”, a scris Musk pe Twitter.

Ca răspuns, Breton l-a citat pe Twitter pe Musk spunând: ”În Europa, pasărea va zbura după regulile noastre”.

Cel mai bogat om din lume a decis formarea unui consiliu pentru moderarea conţinutului

Elon Musk a mai scris vineri pe platforma de socializare că Twitter va forma un consiliu pentru moderarea conţintului, ”cu puncte de vedere foarte diverse”, potrivit Reuters.

Miliardarul a precizat că nu vor fi luate decizii majore referitoare la conţinut sau reactivări de conturi înainte de reunirea acestui consiliu.

Deşi nu a fost confirmat oficial, un purtător de cuvânt al platformei pentru criptomonede Binance, care i-a oferit finanţare lui Musk prin capitaluri proprii pentru preluarea Twitter, a declarat vineri că tranzacţia a fost finalizată.

Musk, unul dintre cei mai populari utilizatori ai Twitter, este cunoscut pentru că a postat pe Twitter orice, de la anunţuri despre Tesla şi celelalte companii ale sale, până la meme şi atacuri la adresa criticilor săi.

CEO-ul Tesla și SpaceX, ”un absolutist al libertăţii de exprimare”

CEO-ul Tesla şi SpaceX s-a autodenumit anterior ”un absolutist al libertăţii de exprimare” şi spune că doreşte să reformeze Twitter ca ”o piaţă digitală a oraşului”, cu mai puţine restricţii cu privire la ceea ce pot spune utilizatorii.

Acest lucru va avea ramificaţii asupra modului în care conţinutul este moderat pe Twitter, o preocupare esenţială pentru autorităţile de reglementare care doresc să frâneze giganţii digitali în privinţa răspândirii discursului instigator la ură şi a dezinformarii online.

Conform Legii privind serviciile digitale recent aprobată de Uniunea Europeană, marile companii de tehnologie vor trebui să aibă sisteme solide de moderare a conţinutului pentru a se asigura că pot elimina rapid materialele ilegale, cum ar fi discursurile instigatoare la ură, incitarea la terorism şi abuzul sexual asupra copiilor.

La rândul său, Musk a spus că nu va permite conţinut ilegal pe platformă. Se preconizează că regulile UE vor intra în vigoare până în 2024. Companiile pot fi amendate cu până la 6% din veniturile anuale globale pentru încălcări ale legislaţiei.