NEWS

Avertisment pentru turiștii care pleacă în străinătate. ”Furtună perfectă” pe toate aeroporturile în acestă vară

Avertisment pentru turiștii care pleacă în străinătate. Furtună perfectă pe toate aeroporturile în acestă vară
sursa foto: Arhiva

Turiștii care pleacă în străinătate în acestă vară trebuie să ia în calcul faptul că pe aeroporturile din cam toate țările vor fi probleme, însemnând întârzieri și anulări de zboruri frecvente.

Deja la debutul sezonului estival a fost haos pe mai multe aeroporturi din Europa și se așteaptă ca situația să se înrăutățească, avertizează experții în turism citați de New York Times, pe măsură ce numărul de călătorii va crește în iulie și august.

Avertisment pentru turiștii care pleacă în străinătate. Timpii de așteptare cresc foarte mult

Sute de zboruri au fost anulate sau întârziate zilnic pe principalele aeroporturi din Europa.

Pe aeroporturile Heathrow din Londra și Schiphol din Amsterdam pasagerii au fost nevoiți să aștepte și șase ore pentru controlul de securitate.

Au fost probleme mari și pe aeroporturile din Stockholm și Dublin.

De întârzieri și anulări sunt afectate numeroase companii, de linie sau low-cost, care efectiv nu își mai pot respecta orarul de zbor.

”Furtuna perfectă” în turismul din 2022

În industria turismului se vorbește despre o „furtună perfectă”, favorizată de mai mulți factori cumulați în acest an. Ridicarea restricțiilor de călătorie COVID a generat o creștere bruscă a cererii de călătorii, iar operatorii se străduiesc să își suplinească personalul, pentru a face față.

Pe de altă parte, în pandemie, aeroporturile și companiile aeriene au concediat zeci de mii de lucrători și mulți nu mai vor să se întoarcă acum la vechile lor joburi, la salariile mici și orele lungi de muncă.

Recrutarea și formarea de personal nou, în special piloți și agenți de securitate din aeroporturi, pot dura mult timp și este puțin probabil ca multe posturi să fie ocupate la timp pentru perioada de vârf a călătoriilor din vară.

Directorul general al Ryanair a sugerat chiar „mobilizarea armatei” pentru atenuarea blocajelor, dar autoritățile britanice au respins ideea.

Pasageri dați jos din avion, zbor anulat

Și românii au întâmpinat probleme. La începutul acestei luni, pasagerii au fost dați jos din avionul care trebuia să-i aducă la București de la Londra, după ce au stat pe pistă peste 3 ore, pe fondul problemelor de pe aeroportul Gatwick. Apoi zborul a fost anulat.

Sâmbătă, zborurile Wizz Air București-Napoli și Napoli-București au întârziat aproape trei ore, problema invocată de echipajul de zbor fiind lipsa de personal.

Angajații din aviație din Europa au organizat greve în ultimele săptămâni, cerând condiții de lucru mai bune și salarii mai mari, pe fondul inflației în creștere, iar Aeroportul Charles de Gaulle din Paris a anulat peste 100 de zboruri joi, după ce sindicatul său a anunțat o grevă pentru a cere o creștere salarială lunară de 300 de euro pentru tot personalul aeroportului.

Doar săptămâna trecută, peste 360 de zboruri au fost anulate pe aeroporturile italiene, după ce controlorii de trafic aerian și membrii personalului de zbor au organizat o grevă de 24 de ore. Au fost afectate și zboruri din România, scrie Libertatea.

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele