Atacurile cibernetice s-au intensificat în ultima perioadă. Nu doar Camera Deputaților și spitalele au intrat în vizorul hackerilor. ANAF a intrat de asemenea în vizorul infractorilor cibernetici, care și-au dezvoltat portofoliul infracțiunilor odată cu ascensiunea inteligenței artificiale.
Nu puține au fost cazurile în care personaje politice importante, de la noi din țară dar și de peste hotare, apăreau în clipuri video în care promovau fel de fel de metode de îmbogățire rapidă cu investiții în acțiuni la companii importante din România.
Dar, de fapt, hackerii clonau o pagină similară cu cea a companiilor respective și astfel intrau în posesia datelor bancare a victimelor. O schemă similară este folosită de hackeri pentru a o obține în mod ilegal date de la utilizatorii sistemului de facturare e-Factura.
În aceste condiții Agenția Națională de Administrare Fiscală a emis un comunicat în care anunță contribuabilii să verifice de două ori email-urile transmise de ANAF pentru că nu toate sunt trimise de instituția amintită. Prin urmare, Agenția Fiscală atrage atenția să nu dați curs solicitărilor venite de pe adresa dan.stanciu@m-finante.com. Este o adresă care nu aparține Fiscului.

„Reiterăm avertizarea privind campaniile de mesaje false transmise în numele ANAF, prin care contribuabililor le sunt solicitate informații privind facturile emise în sistemul e-Factura pentru societățile pe care le administrează sau la care lucrează.
Mesajele sunt transmise, de această dată, de la adresa de e-mail dan.stanciu@m-finante.com. Atragem atenția că această adresă de e-mail NU aparține ANAF și nu trebuie să dați curs solicitărilor”, se arată în comunicatul instituției.

ANAF informează contribuabilii care suspectează că mesajele trimise nu vin din partea instituției că au la dispoziție un număr de telefon de care pot solicita informații fiscale cu caracter general 031.40.39.160.
„Precizăm că serviciile oferite de RO e-Factura sunt accesibile prin SPV (Spațiul Privat Virtual), respectiv prin API (interfața pentru depuneri/interogări automate). Serviciul Spațiul Privat Virtual, pus la dispoziția contribuabililor,
gratuit, a fost creat și dezvoltat pentru o comunicare securizată cu instituția.
De asemenea, contribuabilii pot obține informații fiscale cu caracter general la CALL CENTER ANAF 031.40.39.160”, se mai precizează în comunicatul agenției.