NEWS

Avertizare ANM de caniculă. Regiunile afectate de Codul portocaliu și Codul galben | HARTĂ

Avertizare ANM de caniculă. Regiunile afectate de Codul portocaliu și Codul galben | HARTĂ
SURSĂ FOTO: Realitatea.net

Avertizare ANM de caniculă. Administrația Națională de Meteorologie a emis un Cod portocaliu și un Cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat, avertizările meteo fiind valabile miercuri în mai multe zone din țară. Și joi, situația se menține.

Avertizare ANM de caniculă

Meteorologii au emis un cod galben de temperaturi deosebit de ridicate, local caniculă și disconfort termic ridicat, valabil miercuri în Maramureș, nordul Crișanei, cea mai mare parte a Transilvaniei, nordul și estul Olteniei și în jumătatea vestică a Munteniei.

Valorile termice se vor menține deosebit de ridicate pentru această dată. Local va fi caniculă și disconfort termic ridicat. Temperaturile maxime vor fi în general de 32-35 de grade.

De asemenea, ANM a emis și un cod portocaliu în județele Arad, Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți și Dolj, unde canicula va persista, disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități.

Temperaturile maxime vor fi de 35-37 de grade, iar minimele de 18-22 de grade.

Meteorologii au emis și un cod galben de caniculă valabil joi, 5 septembrie, pentru opt judeţe din vestul şi sudul ţării. Este vorba despre judeţele Bihor, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleorman.

sursa foto: ANM

Cum va fi vremea la București și în județul Ilfov

În Capitală și județul Ilfov, de miercuri, de la ora 10.00, până joi, la ora 9.00, vremea va fi călduroasă, iar disconfortul termic se va menţine ridicat. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla în general moderat, cu viteze la rafală de până la 35-40 km/h. Temperatura maximă va fi de 32-33 de grade, iar cea minimă de 16-18 grade.

De joi dimineaţă până vineri, la ora 9.00, vremea se va menţine călduroasă. Cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare după-amiaza şi seara. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 30-32 de grade, iar cea minimă de 16-17 grade.

Mihnea Tălău. Redactor la MediaFlux. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în decursul ... vezi toate articolele