WORLD

Avionul premierului slovac, Robert Fico, avariat grav pe pista aeroportului din Bruxelles. Este daună totală

Avionul premierului slovac Robert Fico avariat grav pe pista aeroportului din Bruxelles. Este daună totală
sursă foto: captură video

Premierul slovac Robert Fico a sosit miercuri la summitul UE – Balcanii de Vest. Avionul guvernamental al Departamentului de Aviaţie al Ministerului de Interne din Slovacia a fost implicat într-un accident pe aeroportul din Bruxelles.

Avionul premierului slovac, Robert Fico, avariat grav pe pista aeroportului din Bruxelles

Fico a anunţat că un vehicul cu scară mobilă a zdrobit aeronava până în punctul în care aceasta nu mai este utilizabilă pentru zbor.

Summitul solicitant de la Bruxelles nu a început bine. O maşină cu scară mobilă a zdrobit avionul nostru la aeroport, aşa că nu se mai poate zbura cu el şi trebuie să-l lăsăm aici„, a spus Fico, relatează agenţia slovacă TASR. potrivit Agerpres.

Fico se va întoarce în Slovacia cu un alt avion

Premierul slovac a participat la summitul liderilor UE cu şefii de stat sau de guvern ai ţărilor din Balcanii de Vest miercuri seară. Joi dimineaţă Fico intenţiona să participe la o întâlnire a grupului informal pentru industrie şi competitivitate, care va fi urmat de summitul Consiliului European.

Preşedinţii şi premierii statelor membre UE vor discuta despre finanţarea Ucrainei, securitatea europeană, extinderea blocului comunitar şi bugetul pe termen lung al UE pentru perioada 2028-2034. Discuţiile vor aborda, de asemenea, şi preocupările privind situaţia din Orientul Mijlociu, dar şi subiectele migraţiei şi competitivităţii.

Premierul Fico ar urma să revină în Slovacia nu mai târziu de vineri, evident, cu un alt avion, notează agenția citată.

Mihnea Tălău. Redactor la MediaFlux. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în decursul ... vezi toate articolele