Încep probele la Bacalaureat. Peste 33.000 de candidați s-au înscris pentru a doua sesiune a examenului de Bacalaureat, pentru susținerea probelor de competențe din acest an, informează Ministerul Educației.
La proba de la comunicare orală în limba română ( proba A) s-au înscris peste 5.500 de candidați, la proba de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (proba B) , care va fi susținută de elevii din partea minorităților naționale, s-au înscris peste 200 de candidați, la proba de evaluare a competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională (proba C) – peste 5.800 de candidați, iar la cea a competențelor digitale (proba D) – peste 5.500 de candidați.
Sesiunea iulie – august a Bacalaureatului începe luni cu evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română, probă care se va desfășura și marți, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării.
Elevii din partea minorităților naționale vor susține marți și miercuri proba de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă.
În perioada 5-6 august vor fi evaluate competențele lingvistice într-o limbă de circulație internațională, iar în zilele de 6 și 7 august se va desfășura evaluarea competențelor digitale.
Proba scrisă la Limba și literatura română este programată pentru 10 august, iar proba obligatorie a profilului va avea loc pe 11 august.
Pe 12 august se va susține proba la alegere a profilului și specializării, iar elevii aparținând minorităților naționale vor susține proba scrisă la Limba și literatura maternă pe 13 august.
Primele rezultate la probele scrise la BAC vor fi afișate pe 18 august, până la ora 12:00. În aceeași zi, între orele 14:00 și 18:00, se vor putea depune contestațiile.
Depunerea contestațiilor va fi posibilă și în zilele de 19 și 20 august, perioadă în care elevii vor putea vizualiza și lucrările scrise.
Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor, vor fi publicate pe 24 august.
Pentru promovarea examenului, absolvenții de liceu trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții: să susțină toate probele de evaluare a competențelor lingvistice și digitale, să participe la toate probele scrise și să obțină minimum nota 5 la fiecare dintre acestea, precum și să înregistreze o medie de cel puțin 6 la probele scrise.