Băiatul de doar cinci ani din judeţul Sibiu, dispărut încă de luni după ce a plecat de lângă tatăl său, a fost găsit în viaţă, miercuri, într-o zonă de pădure fiind reperat cu ajutorul camere cu termoviziune din elicopterul IGAv, anunță Ministerul de Interne, prezentând și un video surprins cu drona din cadrul operațiunii de salvare.
”Minorul a fost identificat cu ajutorul camerei de termoviziune din elicopter. Din primele informaţii, acesta este în viaţă”, au transmis reprezentanţii Inspectoratului General de Aviaţie (IGAv).
Forţele terestre au fost informate despre locaţia copilului şi se îndreaptă către acesta.
Luni, Toma Alexandru Zerestea, în vârstă de 5 ani, în timp ce se afla împreună cu tatăl său într-o zonă din extravilanul localităţii Sebeşu de Jos, cunoscută popular drept „Ruscă”, a plecat într-o direcţie necunoscută fără a mai reveni.
Tatăl copilului a fost cel care a sunat la numărul de urgenţă 112, în jurul orei 18.00.
Marţi, în acţiunile de căutare au fost angrenate peste 450 de persoane: poliţişti, jandarmi, pompieri, militari, salvamontişti, voluntari, precum şi echipe canine.
IPJ Sibiu preciza că a fost verificată o suprafaţă de aproximativ 15 km², prin activităţi desfăşurate atât în zone împădurite, cât şi în zone greu accesibile din extravilanul localităţii.
De asemenea, echipele din teren au avut sprijin aerian din partea IGAv.
„Conform procedurii în astfel de situaţii, a fost efectuată cercetarea la faţa locului, atât la domiciliul persoanei care face obiectul dispariţiei, cât şi la locul în care a fost văzută ultima dată, fiind prelevate de către specialiştii criminalişti probe în interesul cauzei. La ora 22:00 a fost transmis cel de-al treilea mesaj RO-Alert cu privire la dispariţia copilului, mesajul conţine semnalmentele acestuia”, au precizat, marţi, poliţiştii.
Miercuri, căutările au fost reluate cu aceleaşi forţe implicate.