WORLD

Ultimele decizii: Banca Gazprom și trei televiziuni din Rusia intră sub sancțiuni SUA. Americanii nu mai pot da consultanță financiară rușilor

Ultimele decizii Banca Gazprom și trei televiziuni din Rusia intră sub sancțiuni SUA. Americanii nu mai pot da consultanță financiară rușilor

Banca Gazprom și trei televiziuni din Rusia, apropiate Kremlinului, intră sub sancțiunile SUA, a anunțat BBC, după întâlnirea G7. În plus, Comisia de reglementare nucleară a SUA suspendă licențele exporturilor de materiale nucleare speciale către Rusia, iar americanii nu mai au voie să dea consultanță financiară sau să țină contabilitatea rușilor.

Până acum, SUA și aliații au evitat să impună măsuri împotriva Gazprombank, banca exportatorului de gaze, din cauza temerilor că acestea ar putea duce la penurii de gaze pentru clienții din Uniunea Europeană.

Banca Gazprom și trei televiziuni din Rusia intră sub sancțiuni. Noilea restricții, menite să afecteze direct războiul lui Putin

Și noile restricții de control al exporturilor sunt menite să afecteze în mod direct efortul de război al lui Putin, inclusiv controale asupra motoarelor industriale, motoarelor și ventilatoarelor.

UE va impune, de asemenea, controale suplimentare asupra produselor chimice care contribuie la efortul militar rusesc, a declarat oficialul.

Casa Albă a mai spus că Comisia de reglementare nucleară va suspenda licențele pentru exporturile de materiale nucleare speciale către Rusia.

Ce se așteaptă americanii și UE să se întâmple după 9 mai  

Specialiștii se așteaptă ca atacurile rușilor să devină și mai brutale începând cu 9 mai, iar unii dintre specialiști au vorbit chiar despre o declarare oficială a războiului în 9 mai, moment în care Vladimir Putin ar putea convoca întreaga armată rusă.

Presa britanică a lansat același scenariu, conform căruia Vladimir Putin ar urma să declare, în mod oficial, război Ucrainei în 9 mai, pentru a putea mobiliza complet forțele de rezervă ale Rusiei, în condițiile în care Ucraina continuă să reziste în pofida unor atacuri sălbatice și bombardamente dezlănțuite, neîntrerupte de 74 de zile.

 

 

[email protected] Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele