Băncile mai dau o lovitură românilor care plătesc rate mult mai mari față de anul trecut. În timp ce oamenii se chinuie să-și achite datoriile, băncile sărbătoresc încheierea primului semestru din 2023 cu un profit de 40%.
Comparativ cu câștigurile obținute în primul semestru din 2022, băncile au raportat profituri cuprinse între 7% şi 70% în acest an. Motivele sunt nivelul ridicat al dobânzilor, majorarea creditării și a veniturilor, dar și costul mic al riscurilor și provizioanele reduse, scrie ZiarulFinaciar.
În medic, profiturile băncilor mari au crescut cu 40% faţă de anul trecut. Cele 32 de bănci au adunat un profit record de aproape 7 mld. lei (6,8 mld. lei). Astfel, putem vorbi despre cel mai bun prim semestru din ultimii ani pentru bănci. Dacă se menţine acest ritmi, dobânzile mari şi revigorarea creditării pot duce profitul băncilor la un nou record la final de 2023, de circa 14 mld. lei, după maximul de peste 10 mld. lei din 2022.
Cele mai profitabile trei bănci mari în primul semestru din 2023 au fost Banca Transilvania, BCR şi Raiffeisen, cu câştiguri cumulate de peste 3,2 mld. lei, adică aproape 50% din profitul total al sistemului bancar.
Lider a fost Banca Transilvania, care este şi cea mai mare bancă după active. Banca a obţinut un profit net de 1,27 mld. lei, în creştere cu 40% faţă de anul trecut, marcând cel mai bun câştig al băncii din Cluj din ultimii 15 ani.
Pe locul 2 în top a fost BCR, a doua cea mai mare bancă după active, cu un câştig net de 1,1 mld. lei, mai mare cu 6,6% faţă de primul semestru din 2021. Podiumul topului este completat de Raiffeisen Bank, a cincea cea mai mare bancă după active, care a obţinut în primul semestru un câştig net de 874 mil. lei, în creştere cu 45% faţă de anul trecut.
Locul 4 în topul băncilor profitabile îi revine BRD-SocGen, a treia bancă mare după active, cu un profit net de 752 mil. lei, în creştere cu 22%. Aceasta este urmată de UniCredit Bank, cu un un profit net de 582,4 mil. lei, în creştere cu 70% faţă de S1/2022.
ING Bank, CEC Bank şi Exim Banca Românească nu au raportat până acum rezultatele financiare pentru primul semestru din 2023.
Indicele ROBOR le-a dat mari bătăi de cap românilor și în acest an. Luna august se încheie cu un indice de 6,40%.
Indicele ROBOR la 3 luni a avut un trend preponderent descendent de la începutul lui 2023, dar au fost şi zile în care a stagnat.
În urmă cu un an, pe 20 ianuarie 2022, ROBOR la trei luni era 3,05% pe an, ceea ce înseamnă că acum este mai mult decât dublu.