Seniorii români vor primi bani în plus la pensie și în 2026. Ministrul Muncii, Florin Manole vorbește despre un nou sprijin care vizează aproximativ 2,75 milioane de pensionari.
Pensionarii români cu venituri mici primesc în decembrie un supliment financiar de 400 de lei odată cu pensia, a anunțat ministrul Muncii.
Măsura vizează aproximativ 2,75 milioane de pensionari și face parte din pachetul de sprijin social aprobat de Guvern pentru anul 2025.
Sprijinul ar trebui să continue și în 2026, a declarat Florin Manole pentru Digi24.
Noi credem că măcar pensionarii cu venituri mici, așa cum au fost ei ajutați în cursul acestui an cu un sprijin de 400 lei în aprilie și cu un sprijin de 400 lei în decembrie, să fie ajutați și în anul următor, pentru că trecem peste un an în curând care va avea o inflație de poate și spre 10%.
Anul viitor va fi o inflație mai mică, dar tot semnificativă și atunci e nevoie să ne uităm și la puterea de cumpărare a pensionarilor, iar toate aceste perspective au și dimensiune economică, pentru că până la urmă, consumul, care în România a cam frânat, ar primi un imbold, pentru că toți acești oameni care au venituri modeste nu ar face cine știe ce cu acești bani.
Ei se duc tot în consum, în consumul local. Acești oameni nu cheltuiesc acest mic plus de 400 lei pe turism extern sau pe bunuri de lux, ca să fiu exact, a precizat demnitarul.
În ceea ce privește salariile bugetarilor, ministrul a confirmat faptul că acestea sunt înghețate anul viitor.
N-am avut încă o discuție în coaliție despre reperele principale ale viitoarei legea salarizării, dar ce pot să asigur, ca ministru al Muncii, este că sindicatele și patronatele vor fi ascultate, că dezbaterea publică va fi serioasă și nu mimată.
După negocierile pe tema salariului minim, ministrul Muncii, Florin Manole, a afirmat recent că o decizie ar putea fi luată la începutul acestei săptămâni. El a explicat că au existat opinii și pentru menținerea actualului nivel pentru salariul minim, acestea venind din partea patronatelor.
Manole consideră că „încă mai e spațiu de negociere” și susține că bugetul nu ar avea de suferit de pe urma acestei măsuri, PSD având argumente pentru susținerea unei creșteri a salariului minim.