Bucureștenii care nu au beneficiat de apă caldă și căldură în parametrii normali pot primi bani înapoi de la Termoenergetica. Compania a explicat care sunt pașii necesari prin care un consumator poate solicita recalcularea sumelor achitate.
Problemele din sistemul de termoficare al Capitalei au continuat și în primele luni ale anului, iar numeroși locuitori spun că au plătit facturi mari, deși nu au beneficiat de servicii corespunzătoare.
Situația a devenit și mai tensionată după avaria produsă la începutul lunii ianuarie la CET Sud, incident care a afectat alimentarea cu apă caldă și căldură în mai multe zone.
Reprezentanții Termoenergetica spun că există posibilitatea acordării unor compensări, însă doar în anumite condiții și pe baza unor solicitări oficiale.
Cererea trebuie depusă prin intermediul asociațiilor de proprietari, care trebuie să demonstreze că temperatura agentului termic a fost sub nivelul prevăzut în contract, scrie B365.
Potrivit explicațiilor oferite de Diana Nițescu, șef serviciu în cadrul Termoenergetica, dacă apa caldă sau căldura au fost livrate la parametri mai mici, factura va fi recalculată în funcție de temperatura reală, iar diferența se va regăsi sub formă de reducere la următoarea factură.
Aceasta a precizat că, dacă un imobil a primit apă caldă la o temperatură de 35 de grade, deși contractul prevede minimum 50 de grade, consumatorii vor achita doar pentru nivelul real livrat. Diferența până la pragul contractual va fi compensată și se va regăsi sub formă de reducere pe factura următoare.
Procedura presupune transmiterea solicitării către Termoenergetica, după care un reprezentant al companiei va verifica datele de la contorul blocului.
Primele cereri au fost deja depuse, inclusiv de mai multe asociații de proprietari din Sectorul 3, iar compania susține că analizează fiecare caz în parte.