Din toamna anului trecut, de când s-a despărțit în termeni deloc amiabili de Antena 1, unde era jurat la IUmor, actorul Mihai Bendeac își ține fanii pe jar. Toată lumea știa că ”negociază”, dar nu și cu cine. MediaFlux e în măsură să vă spună acum că Bendeac a semnat cu PRO TV. Și nu doar atât. Avem detalii despre suma uimitoare pe care ar fi plătit-o postul din Pache Antenei 1, potrivit unei clauze pe care televiziunea se pare că o avea stipulată în contractul cu Bendeac.
În luna septembrie a anului trecut, Mihai Bendeac a ajuns la „cuțite” cu colegii de platou de la „iUmor”, care l-au filmat fără acceptul lui.
Concret într-una dintre pauze, Mihai Bendeac s-a retras să se relaxeze puțin și a început să vizioneze un filmuleț în care Mugur Mihăescu îi punea la zid pe cei care susțineau vaccinarea anti-COVID și care credeau în ”pandemie”. Juratul „iUmor” îl lua la mișto pentru atitudinea lui, crezând că nimeni nu este prin preajma lui în afară de cei foarte apropiați.
Doar că „tovarășii” de platou au fost pe fază și l-au filmat în timp ce râdea de Mugur Mihăescu, în fapt bunul său prieten, cu scopul de a prezenta imaginile pe post.
Ce l-a enervat foarte tare pe actor, potrivit surselor, a fost că cei din producție ar fi insistat să dea imaginile pe post. A fost momentul în care Mihai Bendeac a luat o decizie radicală și a plecat fără să se uite înapoi.
Și mai ales fără să țină cont de clauzele din contractul semant cu Antena.
MediaFlux a aflat în exclusivitate ce clauză din contract l-a ținut pe bară pe Bendeac timp de peste 4 luni.
În cazul în care Autorul denunță unilateral Contractul, aceasta va plăti Beneficiarului despăgubiri în cuantum de 300.000 (trei sute mii) Euro, în termen de 51 de zile de la data notificării, sub sancțiunea unor penalități zilnice de întârziere în cuantum de o,1% din sumele nerestituite, totalul acestora putând depăși nivelul sumei asupra căreia penalitățile sunt aplicate.
În fapt, e penalitatea standard din contractele VIP de la Antenă. Dar VIP-ul Bendeac s-a supărat și a denunțat unilateral contractul cu Antena, intrând așadar sub incidența clauzei sus-numite.
S-au făcut numeroase pariuri și speculații, mai întâi despre o eventuală împăcare – având în vedere suma care era la mijloc, apoi despre eventualitatea ca acest caz să ajungă în instanță.
Astăzi, însă, s-a definit …rezolvarea.
În cursul zilei, Mihai Bendeac a postat pe Instagram o fotografie cu sigla PRO TV și lucrurile au devenit clare. Acesta s-a alăturat postului din Pache Protopopescu, care, potrivit informațiilor noastre, ar fi preluat ”creanțele” actorului.
Bendeac devine, așadar, una dintre cele mai scumpe achiziții ale postului PRO TV.
Rămâne de văzut ce va urma să facă de banii ăștia, suma fiind mai mare chiar decât salariul Andreei Esca, vedeta PRO, pe un an.