NEWS

Biletele STB se vor putea cumpăra și cu cardul la centrele de vânzare

Biletele STB se vor putea cumpăra și cu cardul la centrele de vânzare

Biletele STB se vor putea cumpăra și cu cardul la centrele de vânzare în viitorul apropiat după ce o bancă a câștigat licitație pentru a asigura acest serviciu.

Licitaţia organizată de Societatea de Transport Bucureşti (STB) pentru introducerea sistemului de plată prin POS a titlurilor de călătorie prin centrele de emitere şi reîncărcare carduri şi automatele de vânzare ale transportatorului public a fost câștigată de BCR, astfel că, în scurt timp, călătorii urmează să poată plăti și cu cardul la centrele de bilete.

Biletele STB se vor putea cumpăra și cu cardul

Estimat la 1,2 milioane de lei, fără TVA, pentru 3 ani, contractul a fost semnat pentru 1,11 milioane de lei, fără TVA, relevă date analizate de Profit.ro.

La licitaţie a participat şi CEC Bank.

Plata cu cardul va fi posibilă în 207 centre STB.

Trei noi linii STB în zona centrală a Capitalei

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunțat luni că „în viitorul foarte apropiat” vor fi introduse trei noi linii de STB în zona centrală a orașului.

Într-un mesaj video transmis pe Facebook, edilul general menţionează că măsurile vor fi implementate în baza propunerilor formulate de către un grup de lucru din cadrul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov.

„Avem la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară un grup care lucrează la astfel de optimizări. Am avut deja o modificare care duce transport public pe Romancierilor. Am avut o linie nouă care merge în Prelungirea Ghencea. O să urmeze o linie nouă care o să conecteze o zonă centrală, Mircea Vodă, care nu are transport public. O să urmeze o linie nouă – vorbim de viitorul foarte apropiat – pe zona de Splaiul Unirii până în Mihai Bravu şi încă una pe zona de Splaiul Unirii, între Mihai Bravu şi Timpuri Noi”, a precizat Nicuşor Dan, potrivit Agerpres.

 

bogdan@mediaflux.ro Bogdan Coroamă este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Univerității Hyperion. Și-a început cariera în presă în anul ... vezi toate articolele