Protest spontan la Societatea de Transport în comun Constanța. Marți, autobuzele au rămas în parcul auto al companiei și angajații s-au adunat în curte într-un protest spontan. Oamenii au fost anuntați că nu își vor primi primele de Crăciun și tichetele de vacanță, deși conducerea dăduse asigurări că va respecta contractul colectiv de muncă.
Transportul în comun în Constanța este paralizat marți după un protest spontan al șoferilor, anunță compania.
„Demisia, demisia! Huooo!”, au strigat protestatarii strânși în fața sediului.
Protestul spontan de la compania CT Bus i-a luat prin surprindere până și pe liderii de sindicat. Până acum revolta lor a fost mocnită, mai ales că se anunțaseră câteva concedieri.
„S-a umplut paharul. A culminat cu nerespectarea contractului colectiv de muncă prin faptul că aveam stipulate că se dau bonuri de masă, vouchere de vacanță și alte drepturi care nu se respectă”, a declarat Gheorghe Bogdan, potrivit Europa FM.
Pe lângă tăierea drepturilor sindicale, angajatii se plâng de condițiile de muncă.
„Noi nu avem piese de schimb, noi nu putem să circulăm cu mașinile pentru că nu avem becuri de far și nu ne dă voie să ieșim în oraș cu ele”, a spus unul dintre șoferi.
Directorul CT Bus, Fănel Popa, așteaptă un semn de la Consiliul de Administrație al companiei.
„La acest moment toată lumea și-a luat salariul la zi, tichete de masă sunt. Sunt în discuție, acum, legat de prima de Crăciun care înseamnă minim 600 de lei, pentru care, la momentul acesta, nu avem alocări bugetare”, a precizat Fănel Popa, directorul CT Bus.
Reprezentanții angajaților au intrat la negocieri cu conducerea și cu trimiși ai primăriei. Transportul în comun este paralizat până la găsirea unor soluții care sa îi mulțumească pe protestatari.