Compania aeriană românească Blue Air a anunțat că suspendă toate zborurile care pleacă din Romania începând de marți, 6 septembrie. Aceștia anunță că din cauza unei situații neprevăzute constând în poprirea tuturor conturilor companiei Blue Air Aviation S.A. de către Ministerul Mediului, Blue Air se află în imposibilitatea achitării costurilor curente, necesare pentru operarea zborurilor zilnice, motiv pentru care se vede obligată să sisteze toate zborurile programate a pleca de pe Aeroporturilor din România, până Luni, 12 Septembrie 2022.
Compania aeriană a venit cu anunțul momentului.
„Toate zborurile planificate din afară României către orice aeroport din România, astăzi 6 septembrie 2022, vor fi operate conform orarului publicat.
Din păcate, această blocare a tuturor conturilor bancare ale Blue Air a venit la scurt timp după declarațiile publice și instigările directe de „nu mai cumpăra bilete Blue Air” propagate în spațiul public de către un reprezentant cu rang înalt al Statului Român, respectiv Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) statului român, au condus la:
– Distrugerea semnificativă a încrederii pasagerilor în Blue Air, generând pierderi de peste 5 milioane de euro, prin reducerea volumului de vânzări bilete;
– Creșterea presiunii din partea furnizorilor cheie ai societății Blue Air Aviation S.A. de a achita sumele necesare operării zilnice în avans (lucru imposibil acum, în condițiile popririlor tuturor conturilor societății);
– Blocarea tuturor discuțiilor purtate la Londra de acționariatul Blue Air cu 2 mari firme de investiții interesate în intrarea în acționariatul Blue Air și sprijinirea societății în recuperarea pierderilor suferite în cei 2,5 ani în care a trecut prin cele mai mari dificultăți din întreaga istorie a industriei aeronautice mondiale”, se arată în informarea remisă.
„Declarațiile și acțiunile iresponsabile ale unui reprezentant al Statului Român, precum și decizia intempensivă de blocare a tuturor conturilor bancare ale societății, au adus Blue Air în situația nedorită de a își reduce operațiunile pentru perioada imediat următoare, cu scopul de a facilita finalizarea analizei impactului din partea investitorilor și al obținerii autorizațiilor necesare în vederea discuțiilor cu investitorii”, au mai transmis aceștia.
Blue Air este cea mai mare companie aeriană românească după numărul de pasageri transportați, cu un model de business Ultra – Low – Cost (ULC) și cu abordare centrată pe nevoile pasagerilor. Cu o echipă formată din aproximativ 700 de profesioniști, pasionați de aviație, Blue Air are un istoric impecabil în siguranța zborului.
Compania operează avioane tip Boeing 737. În cei 17 ani de activitate, aceasta a transportat peste 32 de milioane de pasageri și a zburat peste 340 milioane de kilometri.
Compania este certificată IATA Operațional Safety Audit (IOSA) de către Internațional Air Transport Association (IATA) pentru standarde excepționale de operare și este membră cu drepturi depline IATA.