Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR), întrunit în ședința de miercuri, 5 octombrie, a hotărât majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,25 la sută pe an, de la 5,50 la sută pe an, începând cu data de joi, 6 octombrie 2022.
CA al BNR a mai decis majorarea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7,25 la sută pe an, de la 6,50 la sută pe an, și creșterea ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 5,25 la sută, de la 4,50 la sută pe an, începând cu data de 6 octombrie 2022, păstrarea controlului ferm asupra lichidității de pe piața monetară, precum și menținerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit.
Comunicatul BNR arată că rata anuală a inflației a ajuns la 15,32 la sută în august, marginal peste nivelul prognozat, după ce în luna iulie a scăzut la 14,96 la sută, de la 15,05 la sută în iunie. Creșterea a fost antrenată aproape în totalitate de continuarea scumpirii alimentelor, inclusiv a categoriei LFO, contrabalansată totuși în mare parte de scăderea prețului combustibililor (pe fondul compensării prețului carburanților și al descreșterii cotației petrolului), precum și de efectele de bază asociate evoluției prețurilor la energie.
Rata anuală a inflației CORE2 ajustat a continuat să crească într-un ritm susținut în primele două luni ale trimestrului III, dar încetinit în raport cu trimestrele precedente, urcând la 10,4 la sută în iulie, de la 9,8 la sută în iunie, și la 11,2 la sută în luna august, ușor peste nivelul prognozat, în principal sub influența unor noi creșteri ale prețurilor alimentelor procesate. Astfel, evoluția componentei continuă să reflecte efectele majorărilor ample ale cotațiilor materiilor prime agroalimentare și ale costurilor crescute cu energia și transportul, alături de influențele blocajelor în lanțuri de producție. Acestea au fost potențate de cotele înalte ale așteptărilor inflaționiste pe termen scurt, de manifestarea unei cereri reprimate pe anumite segmente, precum și de ponderea însemnată deținută în coșul de consum de produsele alimentare și de cele importate.
Rata anuală a inflației calculată pe baza indicelui armonizat al prețurilor de consum (IAPC – indicator al inflației pentru statele membre UE) a crescut în luna august la 13,3 la sută, de la 13,0 la sută în iunie. Totodată, rata medie a inflației IPC și cea calculată pe baza IAPC s-au mărit în august la 11,0 la sută și la 9,5 la sută, de la 9,3 la sută, respectiv, 7,9 la sută, în iunie 2022, mai arată BNR.
Efecte inflaționiste ale șocurilor pe partea ofertei continuă să crească în Europa și alte țări dezvoltate, semnificativă fiind dinamica la nivelul inflației de bază. În zona euro, rata anuală a inflației IPC a ajuns la 10 la sută în luna septembrie, iar în țări vecine României aceasta se situează între 15 la sută și 19 la sută.
Activitatea economică și-a încetinit considerabil creșterea în trimestrul II, față de intervalul precedent, la 2,1 la sută, de la 5,1 la sută în trimestrul I, dar mult mai modest decât s-a anticipat. Evoluția face probabilă o creștere moderată a excedentului de cerere agregată și în acest interval, contrar așteptărilor.
Cele mai recente date ale indicatorilor cu frecvență ridicată sugerează o încetinire puternică a creșterii economiei în trimestrul III față de intervalul precedent, sub impactul escaladării războiului din Ucraina și al extinderii sancțiunilor asociate. Evoluția implică totuși o majorare semnificativă a dinamicii anuale a PIB în acest interval, pe seama unui efect de bază, dar în condițiile decelerării creșterii consumului privat.
Relevantă din această perspectivă este scăderea dinamicii anuale a comerțului cu amănuntul și a comerțului auto-moto, dar mai cu seamă a serviciilor prestate populației în luna iulie. În același timp, producția industrială și volumul comenzilor noi în industria prelucrătoare și-au amplificat contracția în termeni anuali, dar volumul lucrărilor de construcții și-a accelerat semnificativ creșterea anuală, spune BNR.
Totodată, exporturile de bunuri și servicii și-au diminuat marginal variația anuală în luna iulie, în timp ce importurile și-au majorat-o ușor, inclusiv pe fondul evoluției nefavorabile a prețurilor externe, ceea ce a condus la reamplificarea dinamicii anuale înalte a deficitului comercial față de media trimestrului II, și mai ales a celei a deficitului de cont curent, care a reflectat și o deterioarare a evoluției soldului balanțelor veniturilor secundare în această lună.
În această conjunctură, leul și-a corectat integral în luna septembrie aprecierea semnificativă față de euro acumulată în iulie-august, alimentată consistent și de evoluții interne de natură sezonieră. În raport cu dolarul SUA , moneda națională s-a depreciat ca urmare a evoluțiilor de pe piețele financiare internaționale.
Dinamica anuală de două cifre a creditului acordat sectorului privat a intrat pe o traiectorie descendentă la începutul semestrului II, reducându-se treptat până la 15,9 la sută în luna august (de la 17,5 la sută în iunie), în condițiile accentuării descreșterii variației înalte a componentei în lei. Astfel, ponderea acesteia în creditul acordat sectorului privat s-a redus ușor, la 71,8 la sută în august (de la 72,0 la sută în iunie), a explicat BNR.
Potrivit actualelor evaluări, rata anuală a inflației va continua probabil să mai crească spre finele anului curent, sub impactul șocurilor pe partea ofertei, dar într-un ritm vizibil încetinit. Determinante pentru înrăutățirea suplimentară a perspectivei apropiate a inflației sunt dinamicile mai mari anticipate a fi consemnate în lunile următoare de prețurile gazelor naturale și energiei electrice – inclusiv în condițiile modificării caracteristicilor schemei de plafonare a prețurilor la energie electrică -, precum și de prețurile alimentelor, sub influența creșterii ample a cotațiilor mărfurilor agroalimentare, pe fondul războiului din Ucraina și al sancțiunilor instituite, dar și al secetei prelungite și extinse la nivel european din această vară. Impactul acestor factori va fi doar parțial contrabalansat de efecte de bază dezinflaționiste anticipate a se manifesta în perspectivă apropiată inclusiv pe segmentul combustibililor.
Deciziile CA al BNR urmăresc ancorarea anticipațiilor inflaționiste pe termen mediu, precum și stimularea economisirii prin creșterea ratelor dobânzilor bancare, în vederea readucerii durabile a ratei anuale a inflației în linie cu ținta staționară de 2,5 la sută ±1 punct procentual, într-o manieră care să contribuie la realizarea unei creșteri economice sustenabile. În contextul actual, mixul echilibrat de politici macroeconomice și implementarea de reforme structurale inclusiv prin utilizarea fondurilor europene care să stimuleze potenţialul de creştere pe termen lung sunt esențiale pentru menținerea stabilității macroeconomice și întărirea capacității economiei românești de a face față unor evoluții adverse, conchide BNR.