BUSINESS

BNR anunță că datoria externă totală a României a crescut în primele trei luni: 514 milioane euro, până la 205,4 miliarde euro

BNR anunță că datoria externă totală a României a crescut în primele trei luni 514 milioane euro până la 2054 miliarde euro
Foto: Colaj MediaFlux

Datoria externă totală a României a crescut cu 514 milioane euro, până la 205,407 miliarde euro, în perioada ianuarie – martie, arată datele Băncii Naţionale a României (BNR) făcute publice miercuri, 14 mai.

BNR anunță că datoria externă totală a României a crescut în primele trei luni: 514 milioane euro, până la 205,4 miliarde euro

”În perioada ianuarie – martie 2025, datoria externă totală a crescut cu 514 milioane euro, până la 205,407 miliarde euro. În structură: datoria externă pe termen lung a însumat 156,881 miliarde euro la 31 martie 2025 (76,4% din totalul datoriei externe), în creştere cu 1,2% faţă de 31 decembrie 2024; datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 martie 2025 nivelul de 48,526 miliarde euro (23,6% din totalul datoriei externe), în scădere cu 2,7% faţă de 31 decembrie 2024”, arată datele INS.

În perioada ianuarie-martie 2025, contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 7,656 miliarde euro, comparativ cu 4,201 miliarde euro în perioada ianuarie-martie 2024. În structura acestuia, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 1,997 miliarde euro, balanţa serviciilor a înregistrat un excedent mai mic cu 503 milioane euro, balanţa veniturilor primare a consemnat un deficit mai mic cu 140 milioane euro, iar balanţa veniturilor secundare a adus o contribuţie negativă de 1,095 miliarde euro.

Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 1,672 miliarde euro (comparativ cu 2,481 miliarde euro în perioada ianuarie – martie 2024), din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit estimat) au însumat valoarea netă de 2,979 miliarde euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de -1,307 miliarde euro.

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 11,5% în perioada ianuarie – martie 2025, comparativ cu 19,6% în anul 2024. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii la 31 martie 2025 a fost de 5,7 luni, nivel similar cu cel de la 31 decembrie 2024.

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 31 martie 2025 a fost de 101,4%, comparativ cu 99,1% la 31 decembrie 2024.

claudiu.popa@mediaflux.ro - Claudiu Popa este jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Cochetează cu presa încă din liceu, când a scris la ziarele Informația Prahovei sau Actualitatea Prahoveană. ... vezi toate articolele