NEWS

Bolojan își somează miniștrii să-și facă publice declarațiile de avere și interese

Bolojan își somează miniștrii să-și facă publice declarațiile de avere și interese
Conferinta de presa organizata de premierul Ilie Bolojan la finalul sedintei de guvern din 11 iulie 2025. Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Bolojan își somează miniștrii să-și facă publice declarațiile de avere și interese, în spiritul principiilor transparenței și integrității.

„Transparența în exercitarea funcției publice nu este doar o obligație legală, ci un principiu care stă la baza funcționării acestui Guvern”, a declarat Ilie Bolojan.

Bolojan își somează miniștrii să-și facă publice declarațiile de avere. Toate persoanele cu funcții importante trebuie să facă asta

Astfel, prim-ministrul Ilie Bolojan a solicitat tuturor miniștrilor să transmită către Cancelaria Prim-Ministrului declarațiile de avere și de interese depuse după numirea în funcție, împreună cu acordul pentru publicarea acestora pe site-ul Guvernului României, informează Executivul, într-un comunicat de presă.

De asemenea, premierul a făct apel către membrii Cabinetului să publice aceste documente și pe paginile oficiale ale ministerelor pe care le conduc și „să încurajeze aplicarea aceleiași măsuri și în cazul celorlalte persoane cu funcții de demnitate publică din instituțiile respective”.

Solicitarea lui Ilie Bolojan vine în contextul angajamentului Guvernului pentru transparență și integritate, asumat încă de la momentul învestirii de către Parlament.

Publicarea voluntară, „un gest de responsabilitate”

„Deși, prin decizia Curții Constituționale numărul 297 din 29 mai 2025 a fost constatat că publicarea declarațiilor de avere și de interese, conform Legii 176/2010, poate aduce atingere dreptului la viață intimă, familială și privată, prim-ministrul Ilie Bolojan consideră că existența unei obligații morale și politice prevalează în exercitarea unei funcții publice”, mai arată sursa citată.

„Transparența în exercitarea funcției publice nu este doar o obligație legală, ci un principiu care stă la baza funcționării acestui Guvern.

Publicarea voluntară a declarațiilor de avere și de interese este un gest de responsabilitate în fața cetățenilor și o dovadă de respect față de valorile democratice”, consideră Bolojan.

Această inițiativă reiterează angajamentul Executivului de a consolida încrederea publicului în instituțiile statului și de a promova o administrație responsabilă, conchide sursa menționată. publicate pe site-ul Digi24.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere.

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele