NEWS

Bonus pentru persoanele care plătesc impozitul pe venit până la 15 aprilie 2026. Reducere de 3%

Bonus pentru persoanele care plătesc impozitul pe venit până la 15 aprilie 2026. Reducere de 3
Sursă foto: Pixabay

Persoanele fizice care își plătesc impozitul și contribuțiile la pensii și la sănătate, integral, până la data de 15 aprilie 2026, ar putea primi o bonificație de 3% din impozitul pe venit datorat pentru veniturile realizate în anul 2025.

Se propune, prin derogare de la prevederile Codului fiscal, reglementarea unui mecanism de acordare a unei bonificații de 3% din impozitul pe venit datorat pentru veniturile realizate în anul 2025, pentru care există obligația depunerii declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoane fizice”, potrivit unui proiect de Lege privind instituirea unor măsuri de relansare economică, publicat de Ministerul Finanțelor.

Condiții pentru a primi reducerea

Instituția a propus, astfel, un mecanism de recompensare pentru persoanele fizice „bun-platnice”. Contribuabilii care își declară și achită obligațiile fiscale înainte de termenul oficial pot beneficia de o bonificație de 3% aplicată impozitului pe venit datorat pentru anul 2025.

Pentru a beneficia de bonificație, trebuie să îndepliniți cumulativ următoarele cerințe până la data de 15 aprilie 2026, inclusiv:

– Depunerea Declarației Unice (DU): Formularul privind veniturile realizate în 2025 trebuie transmis la ANAF până la această dată.

– Plata integrală a dărilor: Impozitul pe venit, CAS (asigurări sociale) și CASS (asigurări de sănătate) aferente anului 2025 trebuie stinse complet prin plată sau compensare.

– Inclusiv opțiunile voluntare: Reducerea se aplică și persoanelor care au optat pentru plata CASS în 2025, dacă respectă același termen de plată.

Ce trebuie să știi despre calculul bonificației

Baza de aplicare: Procentul de 3% se scade doar din impozitul pe venit (nu și din contribuțiile de asigurări sociale).

Venituri din străinătate: Dacă realizezi venituri externe, bonificația se aplică asupra impozitului datorat în România, calculat după regulile de evitare a dublei impuneri.

Erori ulterioare: Dacă după data de 15 aprilie apar modificări ale sumelor datorate, dreptul la reducere se păstrează, cu condiția ca declarația inițială și plata să fi fost făcute la timp.

„Măsura privind acordarea bonificațiilor reprezintă o fereastră de oportunitate pentru contribuabili, iar aplicarea acesteia este limitată în timp, respectiv până la data de 15 aprilie 2026 inclusiv. După data de 15 aprilie 2026, acordarea bonificațiilor în cazul impozitului pe venit nu mai este posibilă.

Acordarea bonificației numai până la data de 15 aprilie 2026 inclusiv, are în vedere creșterea conformării voluntare la declarare și plată pentru contribuabilii persoane fizice”, precizează inițiatorii proiectului de act normativ.

Bonus și pentru companii

Și companiile vor putea beneficia de o bonificație de 3% pentru plata impozitului pe profit sau pe veniturile microîntreprinderilor dacă au depus toate declarațiile conform vectorului fiscal și au stins integral și la termenele prevăzute de lege impozitul pe profit anual/impozit pe veniturile microîntreprinderilor, aferente anului 2025/anului fiscal modificat care începe în anul 2025, după caz.

 

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele