NEWS

Bucăți din Pasajul Basarab au căzut peste mașini | VIDEO & FOTO

Bucăți din Pasajul Basarab au căzut peste mașini | VIDEO  FOTO
Sursă foto: captură video

Pericol pentru șoferi. Bucăți din Pasajul Basarab au căzut peste mașini, ieri seară. Un bucureștean a surprins momentul în care părți din tencuiala construcției i-au lovit autovehiculul cu care se deplasa pe sub pod. Primăria Capitalei se apără și spune că nu poate reabilita structura.

Bucăți din Pasajul Basarab au căzut peste mașini

Jurnalistul Ciprian Cherciu este cel care a postat fotografii și imagini pe Facebook cu momentul în care, la volan fiind, mai multe bucăți de tencuiala din Podul Basarab s-au desprins. Una i-a căzut chiar pe mașină, în timp ce o alta, mai mare, a aterizat alături. De altfel, mai multe mici porțiuni se văd cum cad pe carosabil.

 

Ciprian Cherciu, specialist în energie,  spune că va notifica Primăria Capitalei și va cere plata reparației pentru daunele create:

„Nu cred ca voi recupera ceva, dar poate voi reuși să preîntâmpin o tragedie”.

Click to display the embedded YouTube video

facade placeholder

”M-am uitat în sus cu atenție acum și sunt multe elemente care stau să cadă, în principal de la sistemul de scurgere. Poate că ăsta e un semnal de alarmă pentru autorități să facă întreținerea, mentenanța acestui pasaj pentru că nu trebuie să așteptăm să se întâmple o tragedie.”, a declarat Cherciu pentru Digi24.

Reabilitarea Pasajului Basarab, o Fata Morgana

Pasajul Basarab a fost inaugurat în iunie 2011, după aproape cinci ani și jumătate de la începerea lucrărilor și aproape 240 de milioane de euro cheltuite.

Nici până acum însă nu a fost făcută recepția, astfel că Pasajul Basarab și trotuarul rulant de acolo sunt neîntreținute de ani de zile, scrie Hotnews.

Cele două obiective se află în grija Primăriei Capitalei, dar municipalitatea susține că nu poate investi acolo deoarece recepția finală nu a fost făcută și a comandat o nouă expertiză tehnică. Expertiza a fost făcută și a relevat faptul că podul nu are probleme structurale, însă trebuie făcute lucrări substanțiale de întreținere.

Pe lângă problemele cu recepția, constructorul ASTALDI se judecă cu Primăria Capitalei și spune că a executat lucrări în plus de 111.652.227 lei.

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele