NEWS

Bucureștiul primește 88 milioane de euro pentru transportul public. Ce vehicule vor fi cumpărate

Bucureștiul primește 88 milioane de euro pentru transportul public. Ce vehicule vor fi cumpărate
Bani pentru transportul public

Bucureștiul va beneficia de o finanțare nerambursabilă în valoare de 87,44 de milioane de euro din Fondul pentru Modernizare. Primarul Ciprian Ciucu a anunțat că banii vor fi utilizați pentru înnoirea și modernizarea flotei din transportul public.

Bani pentru transportul public

Finanțarea va permite achiziția a 10 tramvaie noi, care vor înlocui tramvaiele V3A(M), a 45 de troleibuze noi, destinate înlocuirii troleibuzelor Astra Ikarus, precum și a 40 de autobuze electrice, potrivit uneir postări pe pagina de Facebook a edilului general.

Dintre acestea, 20 vor avea lungimea de 12 metri, iar alte 20 vor avea 10 metri și vor înlocui autobuzele diesel Mercedes-Benz Citaro Euro 3.

„Bucureștiul primește 87,44 de milioane de euro pentru un proiect destinat transportului public din Fondul pentru Modernizare. A fost confirmat de Banca Europeană de Investiții ca investiție prioritară pentru București. Banii sunt nerambursabili, suportăm doar TVA”, a transmis, miercuri, primarul general, într-o postare pe Facebook.

Următoarea etapă: stații de încărcare

Potrivit edilului, investiția va contribui la modernizarea flotei Societății de Transport București (STB), cu efecte asupra calității serviciilor de transport public și asupra reducerii poluării.

În cazul autobuzelor electrice, următoarea etapă este dezvoltarea infrastructurii necesare pentru încărcarea acestora.

„Următorul pas esențial este asigurarea infrastructurii de încărcare, astfel încât noile vehicule să poată fi exploatate eficient încă din prima zi”, a precizat Ciucu.

Primarul general le-a mulțumit pentru implicarea în proiect consilierului general Răzvan Mitu, membru în AGA STB din partea PNL, directorului general al STB, Andrei Dinculescu, precum și reprezentanților Ministerului Transporturilor implicați în acest demers.

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele