Primăria Municipiului Bucureşti a transmis că toate instituţiile care îi sunt subordonate implementează de miercuri măsuri pentru reducerea consumului de energie electrică.
Societatea de Transport Bucureşti (STB) nu va încărca autobuzele electrice între orele 19.30 şi 23.00 şi restrânge activităţile de întreţinere şi mentenanţă seara.
Termoenergetica reduce sau reprogramează funcţionarea pompelor de recirculare şi presiune iar Compania Municipală Iluminat Public Bucureşti reduce fluxul luminos cu circa 30% la aparatele LED integrate în sistemul de telegestiune.
În toate instituţiile iluminatul neesenţial va fi oprit iar funcţionarea aparatelor electrice va fi limitată pe timp de noapte.
„STB, Compania Municipală de Iluminat Public Bucureşti, Termoenergetica, ADP Bucureşti şi toate instituţiile din subordinea PMB vor lua, de azi, o serie de măsuri pentru reducerea consumului de energie electrică. Primarul general Ciprian Ciucu le-a cerut companiilor municipale, considerate mare consumatoare de energie, să vină fiecare cu un plan de soluţii. Acestea nu vor afecta calitatea şi buna funcţionare a serviciilor publice pentru bucureşteni”, anunţă, miercuri, Primăria Bucureşti, în urma unei şedinţe în care edilul Ciprian Ciucu a discutat cu conducerile companiilor mari consumatoare de electricitate.
Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti va notifica, de miercuri, operatorii de panouri publicitare digitale sau iluminate să sisteze alimentarea lor în intervalul orar critic.
Măsurile luate de STB includ încărcarea autobuzelor electrice în afara intervalului orar 19:30 – 23:00; reducerea sau suspendarea spălărilor exterioare, lucrărilor cu aer comprimat la schimbul II; pornirea iluminatului pe platformele de parcare după ora 22.00; diminuarea iluminatului tehnologic din hale în intervalul 19:30 – 23:00.
„Se restrâng activităţile de întreţinere şi mentenanţă în intervalul 19.00 – 23.00, fiind reprogramate în afara acestui interval; Lumini stinse, aparate de aer condiţionat închise, încărcătoare deconectate sunt alte măsuri care vor fi luate la STB, pe timpul nopţii”, sunt alte măsuri pe care compania de transport le va adopta.
Compania Municipală Termoenergetica va opri pompele de ridicare a presiunii, apa caldă menajeră urmînd a fi asigurată direct prin presiunea din reţeaua de apă rece şi va reduce / reprograma funcţionarea pompelor de recirculare şi presiune. De asemenea, la Termoenergetica va fi limitată funcţionarea echipamentelor de climatizare în toate sediile administrative şi va fi oprit iluminatul neesenţial.
Compania Municipală Iluminat Public Bucureşti reduce fluxul luminos cu circa 30% la aparatele LED integrate în sistemul de telegestiune. Schimbarea programului de aprindere ar necesita timp considerabil, atât contractual, cât şi pentru reprogramarea software a punctelor de aprindere trifazate, anunţă Primăria Capitalei.
Poliţia Locală Bucureşti notifică, miercuri, operatorii privaţi de publicitate să oprească ecranele digitale şi să sisteze iluminatul mijloacelor de publicitate în intervalul 20.00 – 21.00, pe tot parcursul lunii august.
La sediul Primăriei Municipiului Bucureşti iluminatul ornamental al clădirii şi din curtea interioară va fi oprit noaptea, iar după programul de lucru va fi oprit iluminatul din lambriurile de pe holuri. În plus, sistemul de răcire din clădire va fi redus, pentru toată luna august iar maşinile electrice nu vor fi încărcate „în intervalul critic şi pe timp de noapte.
De asemenea, iluminatul administrativ / exterior va fi redus, echipamentele electronice neesenţiale vor fi oprite la finalul programului iar funcţionarea aparatelor de climatizare va fi limitată şi activităţile energointensive vor fi în afara intervalului de consum maxim în alte instituţii, inclusiv în cele de cultură.