Se vor acorda burse pentru elevii înscriși în învățământul preuniversitar privat și confesional. Bugetul necesar va fi alocat din fondul de rezervă a Guvernului. Banii sunt destinați pentru plata burselor sociale și de excelență pentru elevii olimpici. Elevi care de altfel, încă nu și-au primit banii.
Ligia Deca, ministrul Educației a anunțat că Guvernul va aproba astăzi, 29 decembrie, alocarea unei sume în valoare de 3.115.000 lei către administrațiile din teritoriu pentru plata burselor pentru elevilor.
Totodată, Deca a subliniat că bursele se acordă în conformitate cu noua lege a învățământului preuniversitar. Prin urmare, după elaborarea metodologiei de acordare a burselor, inspectoratele au centralizat numărul estimat de bursieri.
Practic, hotărârea vizează alocarea de la bugetul de stat a sumei de 3,1 milioane de lei în vederea suplimentării bugetului autorităților publice locale pentru plata burselor elevilor din învățământul preuniversitar particular și confesional.
Este vorba practic de a asigura sumele pentru bursele de excelență olimpică I și II, bursele sociale pentru acei elevi școlarizați fără taxe și bursele tehnologice dacă se încadrează în specializările și condițiile prevăzute în metodologia cadru”, a transmis Ligia Deca.
Nu doar elevii bursieri vor primi bani în plus. Ministrul Educației a făcut câteva precizări și în privința creșterii salarailae a personalului didacatic și non didactic din sistemul de învățământ. În medie, creșterea salarială de 20% se va acorda etapizat, cea mai mare parte de 13% se va acorda în prima lună a anului viitor.
„În ceea ce privește majorările salariale pentru salariații din învățământ, pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar creșterile sunt între 19,4% și 20,5%, creșterea salarială brută medie totală în anul 2024 fiind de aproape 20%, din care vom avea o creștere brută medie de aproximativ 13% în ianuarie”, a mai declarat Ligia Deca.
Ministrul Educației a mai precizat că debutanții care au studiile superioare de lungă durată finalizată vor primi la rândul lor o majorare de 19,4%, din care 12,6% se vor acorda în prima lună din 2024. Creșterea cea mai mare este trecută în dreptul directorilor și directorilor adjuncți care vor beneficia de o majorare de 36%.
Cu alte cuvinte, un dascăl cu studii superioare de lungă durată care are o vechime de peste 25 de ani și gradul didactic I va încasa în luna iunie un salariu de 11.845 de lei, iar un director cu același grad și spor va obține 12.533 de lei. De menționat este faptul că venitul include sporul de suprasolicitare neuropsihică și dirigenție.
Pentru personalul didactic auxiliar, construcția bugetarp prevede o majorare a salariilor cu 15,5%, din care 10% se vor acorda în prima lună din 2024. Ceva mai puțin va primi personalul nedidactic sau administrativ, pentru aceste funcții a fost prevăzută o creștere de 15%, din care 9% se vor acorda în ianuarie 2024, potrivit Gov.ro.