NEWS

Burse de cel puțin 1.000 de euro pentru studenții români. Guvernul a aprobat

Burse de cel puțin 1.000 de euro pentru studenții români. Guvernul a aprobat
Burse de cel puțin 1.000 de euro pentru studenții români. Guvernul a aprobat acordarea de burse în străinătate pentru studii universitare de masterat, doctorat, dar şi pentru stagii postdoctorale şi de cercetare, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.

„Executivul a aprobat astăzi hotărârea care vizează acordarea burselor în străinătate pentru stagii de studii universitare de masterat, doctorat, dar şi pentru stagii postdoctorale şi de cercetare. După o pauză de aproape 12 ani, la iniţiativa Ministerului Educaţiei, prin agenţia de credite şi burse de studii, vor fi acordate anual în condiţiile legii, burse în străinătate pentru stagii de studii universitare de masterat, doctorat, stagii post-doctorale şi de cercetare cu o valoare a bursei lunare de cel puţin 1.000 de euro pentru fiecare bursier, urmând ca la finalizarea stagiului, bursierii să-şi reia studii universitare sau postuniversitare în România”, a declarat Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Executivului.

El a precizat că beneficiarii burselor sunt persoane provenite din sistemul naţional de învăţământ superior, din Academia Română, dar şi din institute de cercetare subordonate sau din cadrul acestora.

Bursele sunt acoperite din fondul valutar al ministerului și din donații

Potrivit autorităților, proiectul de HG prevede, la art. 1, că „Ministerul Educației, prin Agenția de Credite și Burse de Studii, acordă anual, în condiţiile legii, burse în străinătate pentru stagii de studii universitare de masterat, de doctorat, pentru stagii postdoctorale și de cercetare”.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a anunțat că Executivul a decis să acorde studenților burse în străinătate pentru studii universitare de masterat, doctorat, dar şi pentru stagii postdoctorale şi de cercetare. Acestea vor fi acordate lunar fiecărui beneficiar și vor avea o valoare de cel puțin 1.000 de euro.

Ministerul Educației va decide şi domenile de interes ale României, cele în care se vor acorda aceste burse.

Cuantumul unei burse nu poate fi mai mic de 1000 de euro, bani din care se va achita taxa de studii şi, de asemenea, vor fi acoperite şi cheltuielile cu cazarea şi mâncarea.

Bursierii vor beneficia şi de transport gratuit dus-întors din România până la locul de stagiu. Acest lucru se va întâmpla o singură dată în timpul unui an universitar. Bursele vor fi obţinute în urma unui concurs internaţional.