NEWS

Burse de până la 1.000 de euro pe lună pentru studenți. Ce condiții se impun

Burse de până la 1.000 de euro pe lună pentru studenți. Ce condiții se impun
Foto: Facebook

Se acordă burse de până la 1000 de euro pe lună. Se întâmplă la Sfântu Gheorghe, acolo unde studenții din anii terminali vor beneficia de acești bani timp de patru luni. Înscrierea se face până la 31 ianuarie.

Burse de până la 1000 de euro pe lună pentru studenți

Consiliul Local (CL) Sfântu Gheorghe va continua să acorde burse pentru studenții aflați în anii terminali ai cursurilor universitare, de masterat sau doctorat, indiferent de locul de proveniență.  Bursa are o durată de patru luni, iar termenul limită pentru depunerea dosarelor de înscriere este 31 ianuarie.

În cadrul ultimei ședințe din 2023, Consiliul Local Sfântu Gheorghe a aprobat o nouă sesiune de burse destinate studenților, masteranzilor și doctoranzilor aflați în ultimii ani de studii. Eligibili pentru bursă sunt studenții sub 35 de ani care se pregătesc să susțină teza de licență, masterat sau doctorat în anul universitar curent.

Această oportunitate se adresează atât studenților cu domiciliul în Sfântu Gheorghe, cât și celor din alte localități. Se pot înscrie și studenții care, deși nu sunt originari din Sfântu Gheorghe, se află în procesul de elaborare a tezei în anul universitar curent, cu condiția ca subiectul ales să aibă relevanță locală sau să fie util pentru dezvoltarea municipiului Sfântu Gheorghe. De asemenea, sunt acceptați și cei care au efectuat cercetări referitoare la municipiu sau ale căror rezultate pot contribui la administrarea locală sau la dezvoltarea orașului. Studenții cu domiciliul în Sfântu Gheorghe se pot înscrie indiferent de subiectul cercetării lor, transmite Agerpres.

Valoarea burselor variază în funcție de nivelul studiilor: studenții de licență pot primi 300 de lei lunar, masteranzii 500 de lei lunar, iar doctoranzii pot beneficia de 1.000 de lei lunar, pe o perioadă de 4 luni.

Ce trebuie să facă studenții

Dosarele de înscriere trebuie depuse până la data de 31 ianuarie la Compartimentul pentru Tineret, situat pe strada Korosi Csoma Sandor nr. 5 din Sfântu Gheorghe, și să fie trimise și în format electronic la adresa de e-mail zsolt.balogh@sepsi.ro până la sfârșitul lunii.

Regulamentul de acordare a burselor și formularul de înscriere sunt disponibile pe site-ul Primăriei Sfântu Gheorghe.

Programul de burse pentru studenți a fost inițiat de Consiliul Local Sfântu Gheorghe în 2014, iar pe lângă acesta, autoritățile locale acordă anual burse de excelență pentru elevii din ultimul an de liceu.

Interesul tinerilor pentru bursele de studiu a crescut de la un an la altul, înregistrându-se 37 de cereri anul trecut și 30 de cereri în 2022. Printre beneficiarii acestor burse s-au numărat studenți de la Universitatea „Babeș-Bolyai”, Universitatea „Eötvös Loránd” din Budapesta, Universitatea „Sapientia” și Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș.

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele