NEWS

Buzoienii își aleg astăzi preşedintele Consiliului Judeţean. Unde mai au loc alegeri locale parțiale

Buzoienii își aleg astăzi preşedintele Consiliului Judeţean. Unde mai au loc alegeri locale parțiale
www.mediacdn.libertatea.ro

Secţiile de votare s-au deschis, duminică dimineaţă, în judeţul Buzău, pentru cei peste 360.000 de cetăţeni cu drept de vot aşteptaţi să îl aleagă, la urne, pe noul preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ).

Buzoienii își aleg astăzi preşedintele Consiliului Judeţean

În judeţ funcţionează 424 de secţii de votare, fiind distribuite 398.829 buletine de vot.

Pentru alegerile locale parţiale, Biroul Electoral de Circumscripţie Judeţeană nr. 10 Buzău a validat opt candidaturi. În ordinea poziţiei pe buletinul de vot, candidaţii sunt: Adrian Dogaru (S.O.S. România), Dragoş-Eugen Brînzea (POT), Mihai Răzvan Moraru (PNL şi USR), Marcel Ciolacu (PSD), Ştefăniţă Alin Avrămescu (AUR), Mihai Budescu (PRM), Gheorghe Gabriel Pană (Acţiunea Conservatoare), Silviu Iordache (independent).

Alegătorii îşi pot exercita dreptul de vot numai la secţia de votare la care sunt arondaţi potrivit adresei de domiciliu sau, după caz, a adresei de reşedinţă, dacă aceasta a fost stabilită cu cel puţin şase luni înaintea datei scrutinului, respectiv anterior datei de 7 iunie 2025.

Până la ora 8:00 au votat, duminică, la alegerile locale parţiale organizate în judeţul Buzău pentru alegerea preşedintelui Consiliului Judeţean, 2.784 de alegători, reprezentând 0,77% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă.

Pe listele permanente sunt înscrişi 362.124 de alegători în judeţul Buzău.

Procesul de votare se va încheia la ora 21:00.

Unde mai au loc, în țară, alegeri locale parțiale.

Guvernul a stabilit data de duminică, 7 decembrie 2025, pentru organizarea și desfășurarea alegerilor locale parțiale pentru preşedintele Consiliului Județean Buzău, primarul general al municipiului București și pentru primari în următoarele circumscripțiile electorale:
• comuna Remetea, județul Bihor;
• comuna Mihai Eminescu, județul Botoșani;
• comuna Marga, județul Caraș-Severin;
• comuna Dobromir și comuna Lumina, județul Constanța;
• orașul Găești, județul Dâmbovița;
• comuna Sopot, județul Dolj;
• comuna Valea Ciorii, județul Ialomița;
• comuna Vânători, județul lași;
• comuna Poienile de sub Munte și comuna Șieu, județul Maramureș;
• comuna Cârța, județul Sibiu.

Mihnea Tălău. Redactor la MediaFlux. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în decursul ... vezi toate articolele